E atât de frumos să știi că ești inima desenată pe un colț de caiet. E atât de frumos să simți că ești cafeaua băută în fiecare dimineață. E atât de frumos să simți că ești țigara din care trage cu cea mai mare sete. E atât de frumos să știi că ești cea mai frumoasă melodie ascultată în căști. E […]
Pe cărarea lui octombrie, se plimbă ale noastre inimi, ținându-se, dar nu de mână, ci de-o singură literă. Nu și-au spus niciun cuvânt, dar se privesc atât de mult, încât ochii lor pot să scrie o poveste sinceră de iubire – cu o literă ce nimeni n-o s-o știe. Pe-o bancă rece de toamnă, inimile noastre mute par să-și asculte bătăile, dar nu […]
E-o noapte prea goală, te scriu în tăcere cu stihuri ce spală plăcuta durere. Mă-mbrac în cuvinte cu doruri secrete. Te-am ascuns în minte – chiar fără regrete. Ia-ți inima în dinți și-mi intră în piele! Începe să îmi simți un joc ca de iele! Nu-ți sunt, nu poți să-mi fii, te-am scris pe un oftat. Nu-ți pot veni, nu-mi vii – […]
Mi-e Toamnă de tine, de frunze de arțar pictate-n drumul nost` spre altar. Mi-e Ploaie de tine, de cor de picuri reci – când nu mai știu de vii Ori de pleci. Mi-e Pastel de tine, de caldă culoare cusută pe piatră de-un Soare. Mi-e și Vânt de tine, de versuri cu brumă scrise într-o noapte – în glumă. Mi-e Octombrie […]
Privirea mi-e plină de tine. Când mi-e dor, te caut sub fiecare sentiment de vinovăție, în fiecare zi de toamnă timpurie, în imaginea creată de mine. În nopțile goale, îmi ești. În nopțile pline, îți sunt. Suntem același verb, dar nu și același pronume. Stăruitor te-am privit Și mi-am umplut ochii de iubire.
Între fiecare cuvânt, există un amurg ce-și odihnește aripile arse de nisipul fierbinte, de un dor tăcut, de un strigăt al unei iubiri. Între cuvinte, se aude liniștea cum plânge după noi, golul ce ne vorbește mai mult decât fiecare literă în parte, întunericul ce ne îmbrățișează. Scrierea mea e mută. În nevorbitul ei, se sting încet emoțiile. A apus soarele între cuvinte. […]
Și-apasă Vara asta și doare când se scutură de ploi – de parcă plânge după cuvintele de iubire pierdute prin ochi străini și reci. Și-și strânge în palme ultimele speranțe, ultimele îmbrățișări, ultimii pași spre eden. Și cade neputincioasă în fața tuturor, nu mai poartă rochițe, buchete de visuri prin păr. Poartă doar un inel dintr-o tulpină de păpădie și-atât. Nu știe cât este de […]
Nici nu știu ce mai e pe afară, Ce fac pomii, dacă au înflorit, Nu văd dacă-n fiecare seară, Stelele au un zâmbet colorit. Nici nu mai știu, oare iarba-i verde? Poate în curcubeu s-a preschimbat!? Nu știu de seninul nu și-l pierde Cerul pe care norii s-au plimbat. Nici nu știu ce face gărgărița, Ce-a mai citit, pe unde a zburat, […]
sursă foto-internet Oprește-te, timp, din a mai zbura, nu zâmbi, fă-te stâncă! Ești hoț de oameni, de tinereți, de joc, ești lacrimă. În trecerea ta, culegi cele mai frumoase zâmbete, cele mai frumoase trăiri. Lași pământ arid, nu putem planta flori, doar suflete ce șchioapătă. Te scurgi și nu lași nimic, duhul lăcomiei din nou s-a născut în tine, ne-ai tras pe sfoară […]
sursă foto: internet Poți să desenezi un soare Pe-un chip inundat de ploaie? Poți să mai pictezi o floare În grădina cui nu are? Poți să așterni tu și frunze Unei toamne mai confuze? Poți să scrii acum pe-un nor Versurile ce mă dor? […]