Așteaptă-mă puțin
Numele tău rimează bine c-un pahar de vin. I-ar veni perfect chiar și un „așteaptă-mă puțin!”.
Numele tău rimează bine c-un pahar de vin. I-ar veni perfect chiar și un „așteaptă-mă puțin!”.
mi-e poftă să scriu cum demult n-am mai simțit, dar cuvintele au răni adânci și-aduc mai mult c-un asfințit.
Metafore, epitete și rimă împerecheată – pe toate le-am abandonat și te-am păstrat doar pe tine în strofa mea. Primăvara asta nici nu-mi mai pare atât de grea, sigur ai tu vreo relație cu ea. Eu nici n-aș mai adăuga încă ceva, aș pune în loc de punct, la poezia asta, chiar inima mea.
cu toate poemele pe care le-am scris, cu a lor rimă îmbrățișată, cu tot cu ochii lor triști și plânși am plecat neîmpăcată. * e vina mea, tăcerea ta nu o am ascultat ori nu am înțeles-o și cu iubirea o am confundat. * ești al meu regret de primăvară – n-aș fi crezut că florile de mai știu și pot să doară. *** 04 […]
Aprilie se roagă, mai crede în minuni. Pomii din fața casei înflorit-au în rugăciuni.
Ești neliniște de primăvară, ce împinsu-m-a într-o adâncă genune, tu, de-aici, nu-mi mai inspiri nimic, că și inima, precum soarele, apune. * Cuvântul, și astăzi, de nori îmi este plin, d’aia beau poeme și scriu adesea vin.
Mărțișoarele pe care le-am primit: ♥ M-a chemat Primăvara până la ea, Mă întreb, uimită, oare ce o vrea? Cu glas blând îmi șoptește, jucăuș, ușor: „Vino, grăbește-te, adu-mi un mărțișor! * Hai cu mine, spune-mi, oare te-ai gândit Cum în muguri tainici verdele-a-nflorit? Cum sub cerul limpede, larg și-nmiresmat Se trezește lumea în farmec luminat?” * Păsările cântă dorul renăscut, Flori de vișin plouă […]
Să ne fie luna martie cu mai multă Mângâiere și lipsită cu totul de judecată; mai multă Ambiție și fără delăsare; mai multă Rugăciune și lipsită de cârtire; mai multă Tăcere și nici pic de gâlceavă; mai multă Iubire și cu ură deloc; mai multă Emoție și fără pic de îngâmfare.
ce blând și ce tăcut ești tu, prea liniștit pentru una ce scrie – ea, din cuvântul tău mut, naște o întreagă poezie.
Coase-mi tu rana cu toate cuvintele ce le-ai păstrat pentru tine și care, subliniez cu roșu, îmi aparțineau mie. Ai tăcut cam mult și mi-ești dator cu multe emoții, cu multe virgule ce le-am pus intenționat după fiecare dezamăgire. În loc de cicatrice, vreau să-mi rămână o poezie.