Sub semnul pandantivelor de gheață

­   Luna ianuarie poartă în ea ceva magic, care mă face să simt lumea altfel. Mirosul său dulceag, pe care nu îl pot confunda cu nimic, este mirosul unui nou început, unul de sinceritate, care se combină miraculos cu mirosul de lemn ars, de ace de brad, de scorțișoară și de prăjituri.

­   Sunt născută în sufletul iernii, în luna lui Gerar, și simt că port în mine o parte din seninătatea, nevinovăția și relaxarea psihică a acestui anotimp alb. Fiind născută sub semnul acestor pandantive de gheață, iubesc iarna. Îmi pare cel mai de treabă anotimp, care nu îmi promite copaci înfloriți și iarbă verde, ci îmi dăruiește claritate și o stare de spirit intensă, remarcându-se prin talentul său sclipitor.

​­   Aerul tăios care îmi ciupește obrajii și îmi îngheață nasul îmi este un prieten vechi, un prieten din copilărie, iar zăpada care scârțâie sub pași e singura muzică de care sufletul meu are nevoie, singura poezie cu vers alb care îmi place. Gerul tăios, gerul năprasnic care îngheață răul, este aidoma unui sărut rece și sfânt, care mă face să mă simt vie, puternică și fără gânduri ascunse.

­   Iarna nu-i decât un copil ce poartă pe cap o căciulă cu moț și care, în căușul palmelor mici, strânge zăpada ca pe-un dar primit din cer.