Ești neliniște de primăvară, ce împinsu-m-a într-o adâncă genune, tu, de-aici, nu-mi mai inspiri nimic, că și inima, precum soarele, apune. * Cuvântul, și astăzi, de nori îmi este plin, d’aia beau poeme și scriu adesea vin.
Mărțișoarele pe care le-am primit: ♥ M-a chemat Primăvara până la ea, Mă întreb, uimită, oare ce o vrea? Cu glas blând îmi șoptește, jucăuș, ușor: „Vino, grăbește-te, adu-mi un mărțișor! * Hai cu mine, spune-mi, oare te-ai gândit Cum în muguri tainici verdele-a-nflorit? Cum sub cerul limpede, larg și-nmiresmat Se trezește lumea în farmec luminat?” * Păsările cântă dorul renăscut, Flori de vișin plouă […]
Să ne fie luna martie cu mai multă Mângâiere și lipsită cu totul de judecată; mai multă Ambiție și fără delăsare; mai multă Rugăciune și lipsită de cârtire; mai multă Tăcere și nici pic de gâlceavă; mai multă Iubire și cu ură deloc; mai multă Emoție și fără pic de îngâmfare.