Zâmbete lila
Din buchetul de lavandă, rânduri-rânduri au să cadă. Îmbrăcate-n zâmbete lila, îmi pare că-n piept îmi bat ele, nu inima.
Din buchetul de lavandă, rânduri-rânduri au să cadă. Îmbrăcate-n zâmbete lila, îmi pare că-n piept îmi bat ele, nu inima.
Sătul de atâta plânset, lipsit de poezie, condeiului cuvintele i-au apus. Ți-i frică să vezi cum se descompun? Au fost băgate în sicrie și îngropate sub un prun.
Sunt doar o poezie care respiră sentimente de bucurie. De-ai sta lângă mine și ai încerca a mă citi, cu verbul a iubi te-aș înveli pentru o eternitate și o zi.
Chiar de e vară și soarele scrie poeme c-un condei arzător, în mine dansează o toamnă pe melodia frunzelor.
Dacă nu o să te găsești vreodată și câteva cuvinte să-ți spui ai vrea, încearcă și la mine-n suflet, eu te-am ascuns, mea culpa.
Berbec O să fiu sincer cu tine, Lângă mine nu ai loc. Cine-s eu nu mai e nimeni – Eu sunt cheie, nu breloc. * Taur Până mă deschid, așteaptă, Încă nu te cunosc prea bine. Deși timid, aș vrea să știi Că sunt un vis și-o pasiune. * Gemeni Îți sar în ajutor de-ndată, Eu știu să-ți fiu prieten bun. Promit să nu am […]
Lecția mea preferată de gramatică ești tu – un verb de conjugarea a patra, pe care îl pot trece la orice mod și la orice timp. Să te iubesc sunt gata. Se pare că tot cu indicativul te asortezi cel mai bine, la prezent îmi place de tine, dar aș merge și pe viitor, să nu mi se facă vreodată dor.
Enunțurile exclamative nu vor mai fi marcate la final cu semnul exclamării, ci cu zâmbetul tău – al meu semn de punctuație preferat.
Oftatul – poem sărat, scris într-o zi cu furtuni și descărcări emoționale, o amintire a literelor ce s-au ghemuit într-un colț de caiet și-au plâns în tăcere, cu dorința de a mai putea să-ți formeze numele.
O voi aprinde ca pe-o țigară întreaga mea dragoste ce ți-o port. Ai uitat că sunt nefumătoare? Nu voi trage, te rog, nu fi netot! În scrumieră să ardă o las – la un muc de iubire eu zic pas.