toamna mea
Toamna mea are mereu câte un zâmbet ascuns în fiecare frunză ce-i cade a apus, însă nimănui n-am spus.
Toamna mea are mereu câte un zâmbet ascuns în fiecare frunză ce-i cade a apus, însă nimănui n-am spus.
te înțeleg și pe tine, dar nici eu nu mai pot să duc atâta poezie, a devenit prea grea și-aduce mai mult cu o nebunie, de-a v-ați ascunselea ăsta al meu nu-i sinonim cu lipsa de iubire. * e peste putință, iar finalul ăsta de octombrie se hrănește din mine cu bună știință. mi-ar plăcea să-ți mai aud vocea o singură dată și-apoi încă o […]
Am luat eu toate apusurile de octombrie și le-am prefăcut în veșnică-ntrebare: de ce el n-a răspuns la a sa chemare? Aceleiași lumi parcă nici n-ar aparține, el – rațional și rece, iar ea – o oarecare vie.
într-un târziu, ea a înțeles – nu poate avea un sentiment intens pentru o fereastră ce închisă să rămână a vrut. și nici nu sparge geamul, ar fi acuzată de furt. * s-a îmbrăcat cu toată lumina ei voie fără să-i fi cerut, d-aia de soare nevoie el nici n-a mai avut. și nici de aer, asta o a durut. * dacă el a […]
Mă gândeam cum m-a salvat iubirea pentru tine, ce am ținut-o atât de strâns. Când am avut cea mai mare nevoie, ea făcut-a fericiri din plâns. ♥ M-am retras de-atâtea ori în ea și m-a primit de parcă și tu ai fi aflat. Fără să stea pe gânduri și cu blândețe, în culori pastel o altă inimă mi-a desenat. ♥ Mă-ntreb adesea dacă simți cât […]