ce blând și ce tăcut ești tu, prea liniștit pentru una ce scrie – ea, din cuvântul tău mut, naște o întreagă poezie.
Coase-mi tu rana cu toate cuvintele ce le-ai păstrat pentru tine și care, subliniez cu roșu, îmi aparțineau mie. Ai tăcut cam mult și mi-ești dator cu multe emoții, cu multe virgule ce le-am pus intenționat după fiecare dezamăgire. În loc de cicatrice, vreau să-mi rămână o poezie.
Pe 25 martie 2023, am scris poezia „Primăvara asta îți poartă numele”, o poezie de iubire, pe care o poți citi aici https://meniuliterar.ro/2023/03/25/primavara-asta-iti-poarta-numele.html, iar anul acesta, cum primăvara e deja în tren și se îndreaptă către noi, m-am decis să vin cu o altă versiune a poeziei scrise acum doi ani, unde acest anotimp al renașterii, al copacilor înmuguriți/înfloriți și al bucuriei îmbracă, de data […]
Iubirea mea, când de dor te strigă, o auzi și tremuri, și-apari din ruga mea. Cum, eu sunt plină de tine, iar tu de mine gol? Mă dau și eu bătută, nu pun eu monopol, căci tu din suferința ce-o îmbrac îți iei mereu puterea, iară pe mine mă lași să mă-ncălzească durerea.
Ți-e frică, la mine-n suflet tremuri, bag de seamă… Ce poate să-ți facă o iubire? Nu-i loc de nicio dramă. * Crezi că aș putea vreodată să îți fac vreun rău? Rămâi tăcut, cuminte! Iubesc și-n locul tău. * Nici eu nu voi rosti vreun cuvânt, te voi privi doar blând. Să n-ai teamă de mine, mai plâng din când în când. * Să mă […]
Nu ai teamă, eu nu voi insista, nu-s parte din propoziția ta. Am realizat că, oricât aș vrea, maximum pot schimba doar topica. Că știu că-ți place să jonglezi de fapt – neavând un loc bine precizat, lași predicatul să-și facă de cap.
Tu ai o frumusețe a ta aparte, te-aș invita la o cafea, dar știu c-ai aprecia mai mult o carte. Te-aștept în sala de lectură, la etajul trei – eu te citesc pe tine, iar tu, pe Hemingway. Am dat de al lecturii gust, îți vine atât de bine scrierea lui Proust!
Am închis cartea, tu încă fumezi, Țigara arde parcă-ntr-un oftat. Printre cuvinte, tu ai să te vezi Precum o floare pusă la presat.
Noaptea, când sting toate luminile din casă, una singură îmi mai rămâne aprinsă, cea din inimă. Știu că tu suferi de acluofobie, de aceea nu îndrăznesc să-ți provoc vreo neplăcere.
te privesc printr-o inimă făcută din degetele mele – nu-i asta definiția iubirii?