Să ne fie luna martie cu mai multă Mângâiere și lipsită cu totul de judecată; mai multă Ambiție și fără delăsare; mai multă Rugăciune și lipsită de cârtire; mai multă Tăcere și nici pic de gâlceavă; mai multă Iubire și cu ură deloc; mai multă Emoție și fără pic de îngâmfare.
ce blând și ce tăcut ești tu, prea liniștit pentru una ce scrie – ea, din cuvântul tău mut, naște o întreagă poezie.
Coase-mi tu rana cu toate cuvintele ce le-ai păstrat pentru tine și care, subliniez cu roșu, îmi aparțineau mie. Ai tăcut cam mult și mi-ești dator cu multe emoții, cu multe virgule ce le-am pus intenționat după fiecare dezamăgire. În loc de cicatrice, vreau să-mi rămână o poezie.
De tine aș fi avut nevoie să termin azi ce-am început – am desenat copaci în floare, însă roșu n-am avut. Schiță, 31 ianuarie 2025
Nu toți oamenii ce-apar în viața mea sunt daruri. Mi-am dat seama cu amar că de fapt sunt spamuri.
Am intrat în ocTOMbrie ca într-un anticariat plin de tomuri groase și prăfuite, unde mă aștepta toamna, acest anticar simpatic, în etate, de la care am primit câteva propuneri de lectură. Și, cum îmi așeza el vraful de cărți pe rafturile sufletului, mă transformai într-o bibliotecă ambulantă.
Noaptea, când sting toate luminile din casă, una singură îmi mai rămâne aprinsă, cea din inimă. Știu că tu suferi de acluofobie, de aceea nu îndrăznesc să-ți provoc vreo neplăcere.
inima mea, o bucată de cer senin. și, oricâte apusuri pe el se vor scrie, tot la răsărit revin – îl prind într-un titlu de poezie.
Apusul nu-i altceva decât rochia de seară pe care cerul o poartă la întâlnirile sale cu marea.
Enunțurile exclamative nu vor mai fi marcate la final cu semnul exclamării, ci cu zâmbetul tău – al meu semn de punctuație preferat.