Știi cum Dumnezeu dorințe-ndeplinește? Îți spun eu secretul, știe românește. Ce ai cerut întârzie să apară? S-a strecurat, în mod sigur, vreo greșeală – D-aia gramaticală.
În limba română scriu eu poezie Și-n aceeași limbă cuvintele-mi zâmbesc. În limba română soarele răsare, Cu ale lui raze șoptind un „Te iubesc”. * Chiar și Primăvara știe românește, Doar în astă limbă apar iar ghiocei. Apa din izvoare e rece și bună – În limba română te oprești ca să bei. * Uite cum apare îmbrăcată-n ie, Cusută cu fluturi și cu vreo […]
Vara va mai rămâne puțin – datorită ție, până la mijlocul lui octombrie, se-mbracă-n poezie. Își pune-o pălărie din frunză de arțar și ochelari de soare – două castane mari. Pleacă înspre plajă cu părul împletit, pentru geanta ei imensă, s-a furat un răsărit. Tras la răspundere cine o să fie? Condeiul cu a lui trăsătură, că-n loc de cerneală, avu o băutură.
Mi-a plăcut întotdeauna Omul om să se numească, Chiar și-atunci când pe-o hârtie, Cuvintele, cântându-le, Se apucă să-nflorească. * Nu-i de-ajuns să-mbraci emoții În vorbe ce doar alină. Mintea ta lovește tare, Fără milă, arogant. Și suspină, și suspină Cel ce n-are nicio vină Că tu te născuși poet. * Ți-ai cam luat lumea în vers, Crezi că tot ți se cuvine. Vrei să-ți cad […]
Bătut-am la a Poeziei poartă Și mi-a deschis o inimă de artă – „Nu stă nimeni aici”, îmi zise. „În fine, doar eu… și câteva vise”.
Am trecut pe lângă un izvor Ce curgea din poezie. Văzându-mă istovit, M-a stropit cu apă vie. * Mi-am continuat drumul, iată, Prin pădurea verde încă. Când am dat s-abandonez, M-a făcut rapid de stâncă. * Am mai mers și, tot mergând așa, Vulpea în față mi-a sărit: „Nu te teme”, îmi zise, „Ți-am pus un zâmbet-Răsărit”. * Am întâlnit în a mea cale Omul […]
Îmi plouă pe un stih – metafora plânge. Zice că simte cum rima o cam strânge. * Măsura, chiar și ea, o incomodează. La ce gânduri are, nervii îi cedează. * În om fără cuvânt firea își va schimba – n-o s-o mai recunoști, la toți se va strâmba. * Gata Eleganța, faci doar boroboațe, iar frumusețea ta are mâini cam hoațe. * De ce […]
Ce este Iarna? O poezie cu rimă albă.
Glasul poeziei e-atât, atât de cald – mă cheamă în natură ochii iar să-mi scald în frumusețea ei. * „Mai vino la mine, doruri mă poartă, știi, schițează-le cu gust, în cuvinte aurii! Mai vii, te-aștept, mai vii?” * Deși pasul mi-e ușor, să nu deranjez, emoții se trezesc și-ncep iar să visez în plină zi. * Umblă îmbrăcată în veșmânt verde, în mâini ține […]
Cerul mi-a dăruit o stea să scriu cu ea, bună sau rea, singurătatea mea. Mi-a-ntins și luna zicând întruna că aș putea acuma, făcând eu pe nebuna, să opresc timpul în loc.