Scriind, omul își lasă sufletul la vedere și e ca și cum și-ar arăta trupul în goliciunea-i. Tocmai de aceea a apărut cititorul – pentru a-l îmbrăca sau măcar pentru a-l face să creadă că e acoperit.
Nu scriu cel mai frumos, Versu’ mi-e ades murdar, Plin de noroi – urât, Dar tu? Tu ce-ai făcut? Ai trecut cu vederea. * O slovă de mucegai Chiar de tu ai citi, Nu te-ai înjosi. Tu, cu a ta lectură, Ai transforma-o în pictură – În operă de artă. Citește și iartă! * Nu sunt eu scriitor, Ci un simplu doritor- Un îndrăgostit de […]
Nu-ți căuta liniștea-n om, Te va speria zgomotul lui. Am extras aceste versuri dintr-o poezie pe care am scris-o pe 27 octombrie 2022. Se numește „Cerul” și este o poezie optimist-creștină. Omul s-a obișnuit să alerge după oameni, crezând că ei sunt cei care îi vor oferi fericirea, ori atenția, ori liniștea pe care și-o dorește. Cât de naiv poate fi omul! Cum […]
te privesc printr-o inimă făcută din degetele mele – nu-i asta definiția iubirii?