Tu ai o frumusețe a ta aparte, te-aș invita la o cafea, dar știu c-ai aprecia mai mult o carte. Te-aștept în sala de lectură, la etajul trei – eu te citesc pe tine, iar tu, pe Hemingway. Am dat de al lecturii gust, îți vine atât de bine scrierea lui Proust!
Am intrat în ocTOMbrie ca într-un anticariat plin de tomuri groase și prăfuite, unde mă aștepta toamna, acest anticar simpatic, în etate, de la care am primit câteva propuneri de lectură. Și, cum îmi așeza el vraful de cărți pe rafturile sufletului, mă transformai într-o bibliotecă ambulantă.
când a ajuns octombrie pe la noi, avea o rană și plângea. l-am cusut cu verbul „briller” și-a ieșit octombrillait. l-am pus în locul soarelui, că prea strălucea.
Cine mă împrumută cu o toamnă? A mea are prea mult soare pe față, vrea să mă facă să cred că-mi zâmbește, însă este hoață. * Cu toată căderea sa, aș vrea toamna ta – o simt mai sinceră. Mă lași să-mi aleg culoarea, nu-i așa?
Își puse cea plină de dor Pantof Galben în picior – Când drumu-i obositor, Să-i pară cât mai ușor. * Rochia-i vine perfect Celei cu zâmbet cochet, Că-i bogată-n Violet. * Cea plină de pasiune Din apus fură și-și pune Puțin Roșu, două glume, În pletele ei nebune. * Cea cu sufletul hazliu Se-mbrăcă, într-un târziu, În sacou Portocaliu. * Toamna cea cu trei copii- […]
Ce, nu-nțelegi Toamna? A fost scrisă-n grabă de un poet prea tânăr – și ale sale frunze uitară să mai cadă. * Ce, nu-nțelegi Toamna? E ca o Primăvară – din fiecare pomișor, vei împleti vreo cinci culori și-ți va ieși un mărțișor. * O să-ncepi a o-nțelege, ce-i drept, doar dacă ale ei cuvinte ce foșnesc îți vor bate-n piept…
E încă Toamnă la fereastra mea, iar picăturile de ploaie spală toată durerea din suflet… E încă rece la ușa mea, iar frigul mi-a înghețat toată tristețea din inimă… Sunt încă frunze în ființa mea, iar coloritul lor mi-a încălzit toată casa sufletului… Știi ce mi-au șoptit ele? Că eu sunt însăși […]
Cum îți dai seama că e Toamnă? Când stejarul începe să arunce cu ghinde în tine, iar la fiecare promenadă, deasupra capului tău, zboară lin câte o poezie, căci doar Toamna poate scrie versuri cu ajutorul culorilor. Frunzele – iată ce versuri frumoase!
Nu-i Toamnă fără fericire, Nu-i Toamnă fără el, fără ea, Nu-i Toamnă făr’ a lor iubire Și nici cer fără o stea. Nu-i Toamnă fără al frunzei cânt, Nu-i Toamnă fără versuri scrise, Nu-i Toamnă fără parfum de vânt Și nici somn fără vise. Nu-i Toamnă fără aspirații noi, Nu-i Toamnă fără recital de ploi.
Mă îmbrac în Toamnă, în culori duioase, În bogată frumusețe, în vis arzător, Din boabe de strugur – pietre prețioase, Voi face un colier, unul înălțător. Mă îmbrac în Toamnă, în haină ușoară, În anotimp sincer, în minunați copăcei, Din frunza aurie – dulce comoară, Crea-voi, pentru urechi, cei mai frumoși cercei. Mă îmbrac în Toamnă și în […]