toamna mea
Toamna mea are mereu câte un zâmbet ascuns în fiecare frunză ce-i cade a apus, însă nimănui n-am spus.
Toamna mea are mereu câte un zâmbet ascuns în fiecare frunză ce-i cade a apus, însă nimănui n-am spus.
te înțeleg și pe tine, dar nici eu nu mai pot să duc atâta poezie, a devenit prea grea și-aduce mai mult cu o nebunie, de-a v-ați ascunselea ăsta al meu nu-i sinonim cu lipsa de iubire. * e peste putință, iar finalul ăsta de octombrie se hrănește din mine cu bună știință. mi-ar plăcea să-ți mai aud vocea o singură dată și-apoi încă o […]
Am luat eu toate apusurile de octombrie și le-am prefăcut în veșnică-ntrebare: de ce el n-a răspuns la a sa chemare? Aceleiași lumi parcă nici n-ar aparține, el – rațional și rece, iar ea – o oarecare vie.
într-un târziu, ea a înțeles – nu poate avea un sentiment intens pentru o fereastră ce închisă să rămână a vrut. și nici nu sparge geamul, ar fi acuzată de furt. * s-a îmbrăcat cu toată lumina ei voie fără să-i fi cerut, d-aia de soare nevoie el nici n-a mai avut. și nici de aer, asta o a durut. * dacă el a […]
Că și Toamna poate fi o Vară Până-ncep cuvintele să o doară Ca o rană… (2018) ♥ pentru unii vine toamna, pentru mine aș vrea să vii tu – eu pot renunța la septembrie din calendar, numai la tine nu. * au trecut atâtea anotimpuri – în niciunul nu ne-am mai găsit, deși ți-am arătat drumul, tu tot te-ai rătăcit. * și totuși mâine-i […]
Tu ai o frumusețe a ta aparte, te-aș invita la o cafea, dar știu c-ai aprecia mai mult o carte. Te-aștept în sala de lectură, la etajul trei – eu te citesc pe tine, iar tu, pe Hemingway. Am dat de al lecturii gust, îți vine atât de bine scrierea lui Proust!
Am intrat în ocTOMbrie ca într-un anticariat plin de tomuri groase și prăfuite, unde mă aștepta toamna, acest anticar simpatic, în etate, de la care am primit câteva propuneri de lectură. Și, cum îmi așeza el vraful de cărți pe rafturile sufletului, mă transformai într-o bibliotecă ambulantă.
când a ajuns octombrie pe la noi, avea o rană și plângea. l-am cusut cu verbul „briller” și-a ieșit octombrillait. l-am pus în locul soarelui, că prea strălucea.
Cine mă împrumută cu o toamnă? A mea are prea mult soare pe față, vrea să mă facă să cred că-mi zâmbește, însă este hoață. * Cu toată căderea sa, aș vrea toamna ta – o simt mai sinceră. Mă lași să-mi aleg culoarea, nu-i așa?
Își puse cea plină de dor Pantof Galben în picior – Când drumu-i obositor, Să-i pară cât mai ușor. * Rochia-i vine perfect Celei cu zâmbet cochet, Că-i bogată-n Violet. * Cea plină de pasiune Din apus fură și-și pune Puțin Roșu, două glume, În pletele ei nebune. * Cea cu sufletul hazliu Se-mbrăcă, într-un târziu, În sacou Portocaliu. * Toamna cea cu trei copii- […]