Un poem și-o poezie S-au întâlnit într-un catren – S-a întors El către Ea: – Să te cer în căsătorie, Crezi că ar fi o nebunie? – Cred că ar fi, mă tem că da, Eu sunt de mult soția ta. Îți amintești? Ne-am salutat din vers Și în fața altarului am mers.
Nu pot sa scriu despre iubire, o simt acut în mine, o simt când te privesc pe tine. Și-mi pare că nu ești bărbat, ci condeiul cu care scriu cel mai frumos poem, Je t’aime.
Nu auzi cum poezia plânge? Stihuri pe obraz i se preling, Dintr-o metaforă-i curge sânge, Iar epitetele-ncet se sting. * E la pământ, te faci că nu o vezi, Și-n loc de rimă, are rana – Nici nu i-o cureți, nici nu i-o pansezi, Noroc că i-am lăsat eu pana. * Și dintr-o trăsătură de condei, Vom auzi din nou râsetul ei.
Chiar de-i la bucătărie Și cu părul prins în coc, Chiar de-i frumos aranjată Și-n picior și-a pus un toc, Ea rămâne tot Femeie. Și-mi pare că-i pictată – În păr, ea și-a prins poeme Și noaptea înstelată. Cu ea râde-ntreg pământul, Parcă-i fluture în zbor. Azi, i s-a oferit titlul De Regina-stelelor.
Singurul mărțișor pe care-l port în piept este INIMA. Și-mi pare că șnurul colorat e interjecția „tic-tac”.
Vai, câte poezii am de băgat la spălat – Din cauza unui cititor prea deranjat De jocuri de cuvinte și de figuri de stil – Și-mi cere câteodată să șterg Apus de-april. Să elimin cerul, să-ncep să tai din aștri, De ce anume vers are ochii albaștri… Nu l-am înțeles, dar frumos l-am rugat: „scuzați, Dumneavoastră ce detergent îmi recomandați?”
Mi s-a terminat cerneala, În ce să îmi înmoi pana? Nu-mi cere, te rog, să scriu! Mai am doar un pahar de suc, Doar nu crezi că acum m-apuc… Din condei mi-ar ieși fruct. Într-un Martini aș putea – Și-aș folosi vermut câtva, Măslina eu n-aș mai păstra. Ce gust bun cred că i-ar da Penița mea – Din versul meu te-ai îmbăta. M-apuc atunci […]
Azi, sunt goală de cuvânt, Chiar îmbrăcată-n lacrimi – Să înot nu izbutesc, Valuri albe mă izbesc În spate. * Nu mai sunt poezie, Ci un râu de emoții. Și nu vei dori să bei, Nu-i licoarea unor zei – N-ajută. * Sunt cascadă de gânduri, Căderi cu versuri limpezi. Nu mai sărut cuvântul, Din cer se naște cântul. Ascultă!
Când frica te cuprinde Și noaptea te trezești, Spune-ți o rugăciune – Coșmaru’ să-l gonești. Închină-ți iarăși perna – Somn liniștit să ai, Iar groaza cea a nopții Uitării tu s-o dai. Un înger te păzește, Alungă orice rău. Să ai un somn cu pace, Stă lângă patul tău.