în cele din urmă, fiecare are libertatea de a rămâne ori de a renunța. ea nu se oprește, el e interjecția adânc înfiptă în inima sa. * cu tot cu a sa frică, cu rușine, cu neclaritate și cu o profundă dorință, își asumă orice sentință. * nu reușește să găsească nicio rezolvare, se simte ca la un test, în care trebuie să-i șoptești să […]
Mi-am cumpărat de curând, de la Mănăstirea Cozia, cartea „Femeia creștină înaintea Domnului”, o carte-călăuză ce nu trebuie sa se afle printre cele citite și abandonate în bibliotecă. E necesar ca ea să existe pe noptiera oricărei femei creștine și să se revină asupra ei în fiecare zi, întocmai ca o rugăciune, fiind „un adevărat îndrumar de spiritualitate pentru creștinele zilelor noastre”. […]
finalul poveștii l-am scris de-atâtea ori, apoi l-am șters. acum aștept să-l scrii tu să putem să închidem acest dans tacit. am obosit. rupe cu mâna ta doruri, regrete și lacrimi la asfințit. tot ce mi-ai dăruit din tine a fost o umbră în care m-am retras, nu știu dacă am greșit, însă de când iubirea are un sfârșit? poate de când n-am știut să […]
voi n-ați fost nimic, dar fix în nimicul ăla ea a simțit tot – ea nu mai vedea pe un altul, el a ales, în schimb, să-i fie un magnum patruzeci și patru.
Fructele verzi, acre și necoapte mă trimit în copilărie, fix în spatele blocului, unde aveam câțiva pruni și, de fiecare dată, copii nerăbdători fiind, nu mai așteptam să se coacă. „Hoții la prune”, așa auzeam de pe la balcoane. Azi, acești pruni nu mai există. Târziu am aflat care este culoarea prunelor coapte și a corcodușelor. În copilăria mea, […]
În noi înșine mi s-a spus că găsim fericrea, așa că am încetat să o mai caut în exterior. În mine s-a ascuns toată bucuria, dar ea poartă un nume și are chip de om. * Cel mai mult timp îl petrec cu mine, îmi place mult să mă privesc tăcut – n-am nicio întrebare, nu sunt curioasă, indiscreții întotdeauna m-au durut. * Nu poate […]
Îți mulțumesc că ai marcat tu finalul propoziției mele cu un punct. Virgula mea dădea un sentiment de veșnicie, care m-ar fi aruncat în zădărnicie. M-ai salvat tu pe mine de la nefericire ori eu pe tine te-am scăpat de o iubire? Un punct, dar și acela tot tăcut. Nu vei putea șterge oricum niciun semn, înțepătura aia este aidoma unui blestem. Când m-am așezat […]
Deși i-a tăiat cuvântului al său glas, din el câte-un anotimp să fure n-a-ncetat. Nu și-a propus nimic, dar el a apărut, poate, când verbul „a simți” îi era destul de însetat. * Nu poate să nu fie supărată pe el, ea nu înțelege tăcerea lui și nu știe ce-nseamnă. I-ar fi plăcut să o-ntrebe ce mai face, că ea s-a oprit din a-i scrie […]
Noi doi am fost, cândva, mai mult decât s-a putut acum, simt cum parcă m-am întors din drum. Îți recunosc și vocea, și râsul, și mersul, și privirea, îți știu toată ființa, asta mi-e uimirea. * Toate câte le admir la tine, ce-i drept, le-am desenat eu mai demult într-un caiet. Tot ce-nsemni tu îmi pare cunoscut – noi doar ne-am revăzut. * Tu ești […]
Fericirea mea nu stă într-un cuvânt, nu într-un cuvânt primit de la cineva. Fericirea mea stă tocmai în necuvânt, în tăcerea lui iulie, în emoția de cuptor a sa. * Ai fost ca un text la prima vedere, dar te-am descifrat – recunosc, nu după o primă lectură. Am recitit, am subliniat, am notat și, cand te-am înțeles, m-am oprit din alergătură. * Analiza și […]