August 13, 2025
„a fost odată ca niciodată” ori „așa ne-a fost dat”
finalul poveștii l-am scris de-atâtea ori,
apoi l-am șters.
acum aștept să-l scrii tu
să putem să închidem
acest dans tacit.
am obosit.
rupe cu mâna ta doruri, regrete și lacrimi la asfințit.
tot ce mi-ai dăruit din tine a fost o umbră
în care m-am retras, nu știu dacă am greșit,
însă de când iubirea are un sfârșit?
poate de când n-am știut să formulăm un incipit.
vreau să te ascult la orice oră și-un pic, „un pic” mai încăpățânat –
„a fost odată ca niciodată” ori „așa ne-a fost dat”?





