Vrei să fim un diftong? Tu să fii vocală, Eu, semivocală – Și să stăm amândoi În aceeași silabă… N-aș suporta să fim un hiat Și nicidecum un triftong, Nu vreau să mai stea nicio altă semivocală Cu noi. Vrei să fim un diftong?
Hai să ne prefacem că nu ne mai iubim, Chiar dacă din priviri adesea ne sorbim, Chiar dacă ne e foame cum nu ne-a fost vreodat’, Hai să ne prefacem că de tot noi ne-am uitat. Hai să ne prefacem că nu e iarnă azi, Chiar de amorul nost’ l-am pus deja în brazi, Chiar de ne e teamă de-un decembrie mai gri, Hai […]
A venit iarna, spune-mi o poveste de nea sau scrie-mi măcar un vers în palma mea, cu fulgi de zăpadă, cum inima vrea. Închide-mi palma… să-mi plângă litere în ea tăcerea ta, că-i prea… prea mută, prea grea. A venit iarna, mai bine nu venea. Topește-mi liniștea…
Fericire este atunci când respiri aer curat de munte, E atunci când ploaia îți recită cele mai frumoase versuri, E atunci când soarele te îmbrățișează și-ți spune „Ai grijă de tine”, E atunci când luna îți ține de urât noaptea, când tu ai insomnii, E atunci când stelele strălucesc doar pentru a te inspira să scrii un nou catren, E atunci când te trezești și […]
Ți-am fost ninsoare, viscol și ploaie, Ți-am fost apă, aer și foc. Lacrimile îmi curgeau șiroaie Când nu mă observai deloc. Ți-am fost cafea, ți-am fost și țigară, Ți-am fost vers, chiar și poveste. O virgulă acum ne separă, Pusă incorect, firește. Ți-am fost tăcere, ți-am fost și cuvânt, Ți-am fost chiar un sunet iubit. M-ai ascultat în cel mai frumos cânt Și-apoi ai dispărut […]
Suntem adverbe de loc în lumea asta, Eu sunt aici, Tu ești acolo. Noaptea ne metamorfozăm în adverbe de timp, Ieri te iubește, Astăzi m-a uitat. N-ai vrea să fim un adverb de mod? Bine.
Amestec de ură, de urlet, de dor Pe chipul unui brumar isteric. E încă ploaie, și rece, și ne mor Visurile noastre-n întuneric. Noiembrie ne lasă palizi si goi, Ne dezbracă și ne-abandonează. În tine a plouat și merg prin noroi, În mine se bea și se fumează. Amestec de rău, de nervi, de uitare Pe chipul unui el, al unei ea. E încă vânt, […]
M-am îmbrăcat în hainele tale și-am încercat să fiu bărbat – am învățat cum să fumez o țigară, apoi am băut și whisky până m-am îmbătat. Un singur lucru însă am uitat – să-mi schimb atitudinea de doamnă, iar în dimineața asta, la țigară, am băut cafeaua din cea mai drăguță cană, așezată pe câteva frunze de toamnă. Nu pot fi un bărbat.
Ploaia acidă îmi spală toamna, acea toamnă pe care mi-ai oferit-o cadou când m-ai văzut ultima dată. Mi-ai lăsat răni de octombrie și ai plecat pe un drum necunoscut mie. Toamna de la tine mă doare.