Și astăzi inima ta chiuli, Absența nu ți-o pot motiva. Te credeam totuși mai serios – Nota la iubire-ți voi scădea.
E ora la care toți dorm, e ora la care eu aștept să se facă zi – doar stau, neavând vreo dorință, și-ncep să scriu în tonuri de gri…
Nu ai teamă, eu nu voi insista, nu-s parte din propoziția ta. Am realizat că, oricât aș vrea, maximum pot schimba doar topica. Că știu că-ți place să jonglezi de fapt – neavând un loc bine precizat, lași predicatul să-și facă de cap.
Tu ai o frumusețe a ta aparte, te-aș invita la o cafea, dar știu c-ai aprecia mai mult o carte. Te-aștept în sala de lectură, la etajul trei – eu te citesc pe tine, iar tu, pe Hemingway. Am dat de al lecturii gust, îți vine atât de bine scrierea lui Proust!
Am închis cartea, tu încă fumezi, Țigara arde parcă-ntr-un oftat. Printre cuvinte, tu ai să te vezi Precum o floare pusă la presat.
Nu toți oamenii ce-apar în viața mea sunt daruri. Mi-am dat seama cu amar că de fapt sunt spamuri.
Într-un mod misterios și-ntocmai ca un magnet, spre mine eu am atras vreo trei „P” -uri la pachet. * Nu-i nimic, că încep acuși sufletul mâncat de molii să mi-l scutur și-au să cadă rând pe rând toți PROFITORII. * Dacă sunt făr’ de obraz, cum pot să le dau pupic? Ți-ai dat seama oare că de PREFĂCUȚI acum zic? * Deși e toamnă și […]
când a ajuns octombrie pe la noi, avea o rană și plângea. l-am cusut cu verbul „briller” și-a ieșit octombrillait. l-am pus în locul soarelui, că prea strălucea.
Cine mă împrumută cu o toamnă? A mea are prea mult soare pe față, vrea să mă facă să cred că-mi zâmbește, însă este hoață. * Cu toată căderea sa, aș vrea toamna ta – o simt mai sinceră. Mă lași să-mi aleg culoarea, nu-i așa?
Spune-mi cât mă costă un zâmbet, că-ți plătesc, căci de la ora mea ele veșnic chiulesc. * Spune-mi și cât mai fac vorbele din suflet – aș vrea să mi le prind strâns de al meu urlet. * Așa-i că nu-i scumpă picătura, că e ceva mic? Atunci poți să-mi picuri tu iubirea într-un mod liric?