Spune-mi cât mă costă un zâmbet, că-ți plătesc, căci de la ora mea ele veșnic chiulesc. * Spune-mi și cât mai fac vorbele din suflet – aș vrea să mi le prind strâns de al meu urlet. * Așa-i că nu-i scumpă picătura, că e ceva mic? Atunci poți să-mi picuri tu iubirea într-un mod liric?

Timpule, ia o pauză și fă-ți și un selfie, suflă în păpădie! Tu n-ai nicio dorință? Hai c-ai ieșit bine-n poză, pune-o pe instagram, dar cu descrierea „cea mai grăbită ființă”… * Ești curios câte inimi primi-vei, nu-i așa? Tu ar trebui să restitui tot ce ai furat – fiecărui om să-i dăruiești din tine-o parte, vrei, nu vrei, Timpule, hoția este un păcat. * […]

— Așa te porți tu, cu poezii prin buzunare? — Da, fiindcă știu sigur că-mi va ieși în cale un om ce îmi va cere un ajutor oricât de mic și îi voi înmâna emoția într-un fel unic.

M-a rugat soarele să-i țin locul și-am răsărit în locul lui. Ce frumoasă provocare – să pun pe chipul orișicui un zâmbet rupt exact din mine. Să fiu soare îmi stă bine.

Din buchetul de lavandă, rânduri-rânduri au să cadă. Îmbrăcate-n zâmbete lila, îmi pare că-n piept îmi bat ele, nu inima.