Versul meu culoare n-are, Mă-mprumută Toamna oare? Eu, în schimb, îi dau iubire, Că am scris-o în neștire Și-am privit-o cu uimire.

Pe-un obraz, o lacrimă Curgea din ochii mici Și, mult prea obosită, N-a mai plecat de-aici.   Un zâmbet mai trist, însă, Stătea înghesuit. – Ai stat destul, vecină, Nu te-ai mai odihnit?   Lacrima îi răspunse: – Dar oare tu ce ai? Eu de mult voiam să plec, Dar tu nu mai veneai.   – Iaca, pierdut-am trenul Și am pornit pe jos. La […]

Eu nu mai scriu, Nu mai visez, Nu mai respir. Nu mai sunt viu, Eu doar m-așez Să îmi revin. Eu nu mai știu, Eu delirez, Sunt în declin. Eu nu mai scriu – Nu descifrez Ni le présent, Ni l’avenir.

Mai povestește-mi ce făceai Când erai de toamnă frunză! Dorurile le alungai? Te întreb, că-s mai confuză…   Ofereai o-mbrățișare Ori săruturi colorate? Le-ntrebai pe domnișoare Dacă vor rochițe? Poate.   Pusă bine între file, Erai chiar un semn de carte? Iar în multe, multe zile, Lipeai inimile sparte?   Mai povestește-mi ce făceai Când poeții nu aveau muză! Ți-aduci aminte? Inspirai. Și nu erai […]

Scrie Toamna poezie, De proză s-a săturat. N-are nici măcar hârtie, Iară pixul l-a uitat. *** Însă ageră cum este, A privit în ea îndat’ – „Am un covor de poveste, Iată, eu, în loc de pat! Și-aș putea să-ncep a scrie, Cu atâta colorit, Chiar mai multe, cine știe, Și le-mpart de bun venit.” *** Toamna, tare fericită Și mult prea inspirată, Într-un tom, […]

Sunt un pungaș de cuvinte-diamant, Le fur din dicționar, Le-nșir pe un fir roșu Și-mi fac o brățară să par mai șarmant.   Și luna de pe cer Te-ntrebi unde e oare? Să știi că rău nu-mi pare – Mi-am pus-o ca cercel.   Furat-am un apus Și nimeni nu va afla, Dar mai bine aș tăcea, Numai ție ți-am spus.   Sunt un pungaș […]

Mă tem de întuneric, de omul cel rigid, dar și de cel isteric, of, și de cel avid.   Mă tem și de iubire, că s-a stins de curând și a ei licărire – iar m-a lăsat plângând.   Mă tem de-a nopții umbră, dar stelele le-am stins pe pagina cea sumbră – și doar ce am atins…