O lacrimă și-un zâmbet

Pe-un obraz, o lacrimă

Curgea din ochii mici

Și, mult prea obosită,

N-a mai plecat de-aici.

Un zâmbet mai trist, însă,

Stătea înghesuit.

– Ai stat destul, vecină,

Nu te-ai mai odihnit?

Lacrima îi răspunse:

– Dar oare tu ce ai?

Eu de mult voiam să plec,

Dar tu nu mai veneai.

– Iaca, pierdut-am trenul

Și am pornit pe jos.

La vârsta mea, duduie,

E cam anevoios.

O lacrimă si-un zâmbet,

Nimeni n-ar fi visat,

Și-au luat la revedere

Și s-au îmbrățișat.