ce trist că tu arunci doar câte-o privire, în timp ce eu țin în mine atâta simțire. învață-mă tu, că ești profesor, ce să fac cu ea – cu inima, că ea se analizează doar împreună cu a ta. nu știu exact care-i substantivul, care-i prepoziția – poate jonglezi tu cumva.
Fii om-floare, fii om-zbor, fii cuvinte ce nu dor, fii cerul fără vreun nor! fii om-carte, fii om-șoapte! fii om-reverie, fii om-poezie, fii vântul cela ce frumos adie!
Am scris același răsărit, Dar cuvântul tău Eu nu-l prea înțeleg – Așa că a rămas cam necitit. De al meu ce zici, ți-a plăcut? E același „Ai grijă de tine” De când ne-am cunoscut.
întreabă și tu Primăvara asta, întreab-o tu, că-mi este jenă mie – întreab-o de ce serile îi sunt reci, de ce zâmbetul nu îi mai adie… * mai întreab-o de cânt, de fluturi, de flori, cu cine noaptea ea adoarme în gând, de ce în întuneric și în pustiu își îmbracă ades al ei trup plăpând. * acest poem în cinstea voastră închin, zic să […]
Scriind, omul își lasă sufletul la vedere și e ca și cum și-ar arăta trupul în goliciunea-i. Tocmai de aceea a apărut cititorul – pentru a-l îmbrăca sau măcar pentru a-l face să creadă că e acoperit.
Nu scriu cel mai frumos, Versu’ mi-e ades murdar, Plin de noroi – urât, Dar tu? Tu ce-ai făcut? Ai trecut cu vederea. * O slovă de mucegai Chiar de tu ai citi, Nu te-ai înjosi. Tu, cu a ta lectură, Ai transforma-o în pictură – În operă de artă. Citește și iartă! * Nu sunt eu scriitor, Ci un simplu doritor- Un îndrăgostit de […]
Nu-ți căuta liniștea-n om, Te va speria zgomotul lui. Am extras aceste versuri dintr-o poezie pe care am scris-o pe 27 octombrie 2022. Se numește „Cerul” și este o poezie optimist-creștină. Omul s-a obișnuit să alerge după oameni, crezând că ei sunt cei care îi vor oferi fericirea, ori atenția, ori liniștea pe care și-o dorește. Cât de naiv poate fi omul! Cum […]
te privesc printr-o inimă făcută din degetele mele – nu-i asta definiția iubirii?