În noi înșine mi s-a spus că găsim fericrea, așa că am încetat să o mai caut în exterior. În mine s-a ascuns toată bucuria, dar ea poartă un nume și are chip de om. * Cel mai mult timp îl petrec cu mine, îmi place mult să mă privesc tăcut – n-am nicio întrebare, nu sunt curioasă, indiscreții întotdeauna m-au durut. * Nu poate […]
Îți mulțumesc că ai marcat tu finalul propoziției mele cu un punct. Virgula mea dădea un sentiment de veșnicie, care m-ar fi aruncat în zădărnicie. M-ai salvat tu pe mine de la nefericire ori eu pe tine te-am scăpat de o iubire? Un punct, dar și acela tot tăcut. Nu vei putea șterge oricum niciun semn, înțepătura aia este aidoma unui blestem. Când m-am așezat […]
Deși i-a tăiat cuvântului al său glas, din el câte-un anotimp să fure n-a-ncetat. Nu și-a propus nimic, dar el a apărut, poate, când verbul „a simți” îi era destul de însetat. * Nu poate să nu fie supărată pe el, ea nu înțelege tăcerea lui și nu știe ce-nseamnă. I-ar fi plăcut să o-ntrebe ce mai face, că ea s-a oprit din a-i scrie […]
Noi doi am fost, cândva, mai mult decât s-a putut acum, simt cum parcă m-am întors din drum. Îți recunosc și vocea, și râsul, și mersul, și privirea, îți știu toată ființa, asta mi-e uimirea. * Toate câte le admir la tine, ce-i drept, le-am desenat eu mai demult într-un caiet. Tot ce-nsemni tu îmi pare cunoscut – noi doar ne-am revăzut. * Tu ești […]
Fericirea mea nu stă într-un cuvânt, nu într-un cuvânt primit de la cineva. Fericirea mea stă tocmai în necuvânt, în tăcerea lui iulie, în emoția de cuptor a sa. * Ai fost ca un text la prima vedere, dar te-am descifrat – recunosc, nu după o primă lectură. Am recitit, am subliniat, am notat și, cand te-am înțeles, m-am oprit din alergătură. * Analiza și […]
Ți-aș scrie, dar dacă doar mi se pare că și tu simți la fel când, de fapt, e o coincidență… Aș părea nebună în fața ta, nu crezi? Nici n-ai tu idee cât mă fascinezi… * Mi-e teamă să nu te deranjez cumva, rămân cu poezia care, deși nu strigă, te-ating mereu prin ea. * Îți cerusem și luna iunie complet, dar m-am răzgândit. Vreau […]
Începe procesul meu de vindecare – pe rana mea, o zgaibă s-a format. Tu ce mai faci, ești împăcat? De ce rămâi plecat? Ora ta de mâine dă-mi-o mie, vrei? Aș vrea ora 17 precis, aș vrea și ora trei. Dă-mi mie toată luna iunie și toate florile de tei! De ce îmi par sinonime cu „iubi-mă-vei”?
Tăcerea nu înseamnă că sentimentele lipsesc. Ea este semnul unei iubiri atât de puternice, încât frica de a o elibera devine sfâșietoare. Este o situație nefericită, unde curajul de a risca rămâne singura modalitate de a descoperi adevărul. deși timidă și tăcută, lipsită de orice cuvânt, ea nu-i falsă, ea așteaptă, ea e legământ. * liniștită, împăcată, genunchi plecați și mâini împreunate – parcă […]
Eu nu voi mai lăsa să mă cuprindă ura, Chiar de toți pe mine iarăși se năpustesc – Închide-voi ochii, închide-voi și gura, Că doar în rugăciune liniște găsesc. * Eu nu voi mai permite să simt gustul amar Al încercării de a-mi face dreptate. Iau soarele în brațe, că știu să și răsar – Un om nou, mai blând, mai fericit cu toate. * […]
Eu n-am primit niciodată ceea ce mi-am dorit cu ardoare. N-am primit, că n-a fost scris să primesc. De fiecare dată, visul s-a transformat în bolovan, pe care n-am reușit să-l împing până în vârf de deal. Eu trăiesc doar ceea ce trebuie să trăiesc, dar, în fiecare dimineață, îmi pare că văd și raza mea de soare.