S-a-mbrăcat Toamna cu o rochie ușoară Să fie confundată cu o primăvară. Și-a pus soarele în loc de pălărie Și-o mie de visuri din copilărie. Iară părul ei îmi pare un pic cam verde – Când o văd de la depărtare, nici n-aș crede Că Răpciune, Brumărel și Brumar, iată, Odată însemnau o doamnă stilată. Acum pare o domnișoară de onoare Ce-i ține […]
Eu nu mai scriu, Nu mai visez, Nu mai respir. Nu mai sunt viu, Eu doar m-așez Să îmi revin. Eu nu mai știu, Eu delirez, Sunt în declin. Eu nu mai scriu – Nu descifrez Ni le présent, Ni l’avenir.
Mai povestește-mi ce făceai Când erai de toamnă frunză! Dorurile le alungai? Te întreb, că-s mai confuză… Ofereai o-mbrățișare Ori săruturi colorate? Le-ntrebai pe domnișoare Dacă vor rochițe? Poate. Pusă bine între file, Erai chiar un semn de carte? Iar în multe, multe zile, Lipeai inimile sparte? Mai povestește-mi ce făceai Când poeții nu aveau muză! Ți-aduci aminte? Inspirai. Și nu erai […]
Scrie Toamna poezie, De proză s-a săturat. N-are nici măcar hârtie, Iară pixul l-a uitat. *** Însă ageră cum este, A privit în ea îndat’ – „Am un covor de poveste, Iată, eu, în loc de pat! Și-aș putea să-ncep a scrie, Cu atâta colorit, Chiar mai multe, cine știe, Și le-mpart de bun venit.” *** Toamna, tare fericită Și mult prea inspirată, Într-un tom, […]
Sunt un pungaș de cuvinte-diamant, Le fur din dicționar, Le-nșir pe un fir roșu Și-mi fac o brățară să par mai șarmant. Și luna de pe cer Te-ntrebi unde e oare? Să știi că rău nu-mi pare – Mi-am pus-o ca cercel. Furat-am un apus Și nimeni nu va afla, Dar mai bine aș tăcea, Numai ție ți-am spus. Sunt un pungaș […]
Mă tem de întuneric, de omul cel rigid, dar și de cel isteric, of, și de cel avid. Mă tem și de iubire, că s-a stins de curând și a ei licărire – iar m-a lăsat plângând. Mă tem de-a nopții umbră, dar stelele le-am stins pe pagina cea sumbră – și doar ce am atins…
Primăvara – o frumoasă domnișoară de onoare: VISARE; Vara – o femeie proaspăt căsătorită: BUCURIE; Toamna – o doamnă elegantă: SCHIMBARE; Iarna – o simpatică bătrânică: LINIȘTE.
Am chef de Toamnă și de Septembrie. Brusc, încep să scriu în culorile anotimpului de aur – ele sunt cele mai frumoase cuvinte. Și-mi pare că, în loc de inimă, îmi bate o frunză de arțar.
Mi-am plimbat inima pe drumuri înnămolite – fără cizmulițe, doar cu o pată de bucurie, și aia rămasă de acum câteva zile. Dacă mă gândesc mai bine, mi-am plimbat inima dezbrăcată de tot, însă știi ce m-a uimit? S-a-ntors îmbrăcată într-o toamnă policromă. Încă nu știu cu ce aromă.