Când frica te cuprinde Și noaptea te trezești, Spune-ți o rugăciune – Coșmaru’ să-l gonești. Închină-ți iarăși perna – Somn liniștit să ai, Iar groaza cea a nopții Uitării tu s-o dai. Un înger te păzește, Alungă orice rău. Să ai un somn cu pace, Stă lângă patul tău.
Privește în suflet! Ce vezi? Deși ochii nu sunt acolo, E posibil să dai de lacrimi. Și-ai să rămâi uimit Câți setea și-au potolit. Oare-n inimă O fântână ți-ai săpat?
Am obosit – drumul printre cuvinte e-atât de-anevoios… De multe ori, mă împiedic de-o emoție, de-un gând, de-un sentiment și… cad. Dar mă mai ridică vreo vocală drăguță. Cu toate consoanele m-am certat.
O brățară a prieteniei – Mai știi? Ți-am adus-o anul trecut. Cu motive tradiționale, O mai porți? Oh, spune-mi că nu s-a rupt! * Prietenie, poate ai uitat, Este chiar format prin derivare Cu sufixul „-ie”, de-asta am zis Să-ți cos chiar steluțe și un soare. […]
Scriu, pentru că mi-am făcut din cuvânt cel mai bun prieten. Nu sunt nici scriitor, nici poet. Sunt un OM căruia îi place să combine cuvinte. Cuvântul este de fapt haina cu care-mi place să-mi îmbrac simțirile. Nu căuta în scrierile mele cuvinte pline de fast, vei fi dezamăgit, vei exclama: „Ce mediocru!” Caută, în schimb, simplitatea, ceea ce scriu nu-i frumos împodobit. Cuvântul meu […]
Azi, să nu te dai cu parfum – Ieși doar afară, în natură! C-o tămâioară vei da nas în nas Și te va stropi c-o picătură – Mireasmă amețitoare, Te vei transforma în floare – Papucul Doamnei, oare?
Când nu poți pronunța iubirea, Îndrăznește să o desenezi – Poți înlocui silaba „bi” Cu noi doi și verbul a simți. Și două culori poți combina – Inima mea cu inima ta. Doar într-o nuanță, doar așa, Poate fi pictată dragostea.
După o ploaie de culori – Vreau să-ți spun, nici n-ai idee, Fragmente de curcubeu Se transformă-n orhidee. Pe Omul bun îl răsplătesc – Mi-a făcut senine zile, Iar în ghiveci am să-i plantez Un mulțumesc. Ori zambile?
Priveam cerul împreună Și-ntrebam noi stelele – Unde e copilăria, Unde ne sunt visele? Un astru atunci a zâmbit – „De greutăți ea a fugit”, Ne-a răspuns, ne-a amintit Că noi singuri ne-am mințit. „Fiți copii, e gratuit! De ce iarăși ați chiulit?”
Pleacă iarna supărată, Cică am aruncat-o-n drum, Că-i bătrână și-mbrăcată Doar în ger și fum… Hai să o luăm în brațe, Să o rugăm la noi să stea – O primăvară am picta Cu fulgul de nea. Și, topindu-se, S-ar transforma În ghiocel inima sa.