După o ploaie de culori – Vreau să-ți spun, nici n-ai idee, Fragmente de curcubeu Se transformă-n orhidee. Pe Omul bun îl răsplătesc – Mi-a făcut senine zile, Iar în ghiveci am să-i plantez Un mulțumesc. Ori zambile?
Priveam cerul împreună Și-ntrebam noi stelele – Unde e copilăria, Unde ne sunt visele? Un astru atunci a zâmbit – „De greutăți ea a fugit”, Ne-a răspuns, ne-a amintit Că noi singuri ne-am mințit. „Fiți copii, e gratuit! De ce iarăși ați chiulit?”
Pleacă iarna supărată, Cică am aruncat-o-n drum, Că-i bătrână și-mbrăcată Doar în ger și fum… Hai să o luăm în brațe, Să o rugăm la noi să stea – O primăvară am picta Cu fulgul de nea. Și, topindu-se, S-ar transforma În ghiocel inima sa.
Ar tăcea în fața ta Luna dacă te-ar vedea. Ar tăia și stea cu stea Să străluciți tu și ea. Ar tăifăsui planete – V-ar privi cu-atâta sete. Ar tăcăi doar comete În pieptu’ vost’ de poete, Ce-ascunde mii de secrete.
Și-am învățat în viață S-apreciez tăcerea. Cei ce fac gălăgie Vor să se dea în stambă Și-ncep să-și obosească Propriile cuvinte – Învățare de minte.
Și zici să mai ajuți – Îți faci mai mare rău… Acela va-ncerca S-arunce-n drumul tău Un caracter murdar. Ai grijă pe ce calci! Piciorul tău curat, Oh, va avea gravat, Nu o mulțumire, Ci-o nemernicie.
Mâna ce te-ajută De ce încerci s-o muști? Tu crezi că doar așa Bunețea o-mprumuți? Prin rana ce-o provoci, Nu-ți speli mârșăvia, Te-arunci într-un abis Iubind lăcomia… Mâna ce ajută, Chiar așa mușcată, Rămâne tot mână Și tot mai curată Decât acea gură Nu cască, ci spartă.
Iubirea-i un cuvânt Prea greu de pronunțat. Nici sensul nu i-l știu – În DEX n-am căutat.