Am împletit un fir de dor Cu unul de iubire – Privesc în gol, mă-ntreb de zor De ce-ai uitat de mine… Am scris un râu, și-un cer am scris, N-ai suferit de sete – Privind în Sus, nimic n-ai zis, Fugeai să nu te-mbete Atâția aștri ce-admirai… Te-ai ascuns, dar nu prea bine, Că tot te găsesc în mine Atârnat de un […]
De-o ramură de măslin Obrazul mi-am atins – Cuprinsu-m-a îndată Lumina ce-am aprins. Cerul l-am privit în ochi Și-am citit „credință”. Se preschimbă-ntr-un vers cald Întreaga-mi ființă. O ramură de măslin Pe-obraz m-a sărutat. Cei ce scriu nicicând nu mor, Atunci eu am aflat.
Minuni se-ntâmplă încă – Ești una dintre ele. Necazul se aruncă, Iubirea tot pe piele Uitată se arată. Las-o să-și odihnească Inima pe-al tău umăr – Temeri să nu-ncolțească, Emoții iar să număr. Respiră, hai respiră, Admiră un colț de cer, Răsari! Ori încetez să sper…
Poezie neagră, Cuvintele au adormit. Nimeni nu se-ntreabă De e un asfințit.
Începe prima dată cu tine – Așezată în pat, Căștile la urechi, Ascultând o melodie frumoasă. Nu, nu abandona pictura, Așteaptă până te vei decide Să-ți deschizi inima. Când s-a deschis, Lasă iubirea să intre Și desenează un lacăt. Nu scoate niciun cuvânt, Continuă cu el – Așezat pe cealaltă jumătate a patului, Cu telefonul în mână, Jucându-se. Așteaptă până când va adormi, Apoi deschide-i […]
Și mâna ce m-ajută O strâng la pieptul meu Și o sărut continuu, Mă mângâie mereu. O mână caldă, caldă, Ce-adună iubire. Și-atunci când se deschide, Cântă în neștire. Și o ascult în taină, Degetele mici tot scriu Cuvintele de suflet Și simt că-s încă viu.
E cerul plin de stele, Se-ntrec în strălucire, Dar numai un Luceafăr, Și să nu te mire, Poate să răsară În sufletele noastre. La fiece lectură, Cu dor cuprinsu-ne-a. Se naște Eminescu, Spre bucuria mea, Și-n inima mea, Și-n inima ta.
Și oamenii se schimbă, Dar nu de haină, nu. Nu-i vei mai recunoaște, Au altfel sufletu’. I-ai salutat, tu uită, Nu aștepta răspuns! Că îți vei pierde vremea, Rămâi un trist apus… Ai cerut un ajutor, Stai, dar în ce limbă? Nu știi că-n românește Nu-nțeleg, hai, schimbă! Vorbește-le-n chineză, Atenție-ți vor da: „O curiozitate – De unde știi limba?” „Iaca […]
Noi nu mai e pronume personal – n-oi fi știind eu, poate greșesc. E-un amărât de adjectiv propriu-zis – cartofii din tigaie sunt d’ăia noi, dar fără noi. N-oi fi știind eu, poate greșesc.
Încă scriu, nu-ți face griji, Tot ce simt și ce trăiesc. Dacă tu în vers n-apari, Nu-i că nu te mai iubesc, Ci că-nvăț să te gonesc, Dar nu, nu copilăresc. Iarna asta nu-i un dar, Fulgii iarăși vor cădea. Nu-i voi prinde, ce folos, Că-s chiar din inima ta. Și iubirea nu-i de nea, E puțin, puțin mai grea… Bulgăr de zăpadă, […]