Category: Cugetări

Ochii tăi – distih elegiac. Ai plâns tu ori mi-am înmuiat eu condeiul în ploaia asta de primăvară?

Când ploaia este sărut din călimară, Cu un singur vers se face primăvară.  

ce trist că tu arunci doar câte-o privire, în timp ce eu țin în mine atâta simțire. învață-mă tu, că ești profesor, ce să fac cu ea – cu inima, că ea se analizează doar împreună cu a ta. nu știu exact care-i substantivul, care-i prepoziția – poate jonglezi tu cumva.    

Am scris același răsărit, Dar cuvântul tău Eu nu-l prea înțeleg – Așa că a rămas cam necitit. De al meu ce zici, ți-a plăcut? E același „Ai grijă de tine” De când ne-am cunoscut.

Scriind, omul își lasă sufletul la vedere și e ca și cum și-ar arăta trupul în goliciunea-i. Tocmai de aceea a apărut cititorul – pentru a-l îmbrăca sau măcar pentru a-l face să creadă că e acoperit.

omul care nu trădează nicio emoție nu poate fi poezie…