Poezia m-a învățat umorul, m-a învățat și dorul, chiar și nebunia. A împărțit cu mine toată veselia. Tot de la ea, firește, știu când îți zâmbește dorința cea din piept. Și încă mai aștept să-mi explice acel joc la care nu mă pricep ioc. Cum îmi bate în loc de inimă îmi pare, căci zilele nu le mai simt amare.
Măicuță Sfântă, cu bucurie La Fiul Tău, la cer, azi Te-ai mutat. Noi, pe pământ, Ți-aducem laude – Ești nădejdea noastră, a tuturor Sufletelor căzute în păcat.
La mine în suflet nu tună și nici nu plouă torențial – e spectacol de artificii, e al poeziei festival.
Exact în inima ta m-am cuibărit – Aici am mai putut scrie Stihuri de mărgărit. Am schițat pe-acolo Și juma’ de răsărit. Reveni-voi. Credeai că am terminat de iubit? Mă-ntorc către soare-răsare, Jumătatea de măr c-un frumos colorit.
Un copil timid mi-e astăzi versul – cu răsărit de vară în obraji.
Apar și eu pe aici, aș vrea să nu te mire. Cuvântul mi-e pe deget, sunt și eu Poezie.
Îmbrăcată-n două versuri – Așa mă prezint la plajă, Și în loc de pălărie, O să-mi prind în păr o vrajă. * Ochelarii mei de soare – Două vocale în hiat, Cu Răsăritul mă-ntâlnesc, Mai pun o perlă și-am plecat.
Bacovia mai scrie, chiar nu-i de mirare, d’aia plouă tare, d’aia plouă tare. Picurii pe pământ tot cad în disperare – angoasă, dezgust, plictis, lacrimi o mare.
Potrivit lui Marcel Proust, „nu primim înțelepciunea mură în gură; trebuie să o descoperim noi înșine după o călătorie pe care nimeni nu o poate face în locul nostru”. În cufărul meu de visuri, se afla și acesta de a porni într-o călătorie literară, de a păși în inima fascinantelor case memoriale ale marilor noștri scriitori. Am mai vizitat, într-adevăr, aceste locuri, […]