N-aștepta să treacă anii, Tot sperând că va veni Ăla bun care-ți va umple Inima cu „a iubi”! * Anii ăștia nu-s ca Moșul Cela darnic, cela bun. Anii reprezintă timpul Cel viclean și cel nebun. * Tu-l aștepți crezând că vine Pregătit cinste a-ți face, Să-ți toarne-n paharul vieții Bucurii multe și pace. * El pășește mândru tare, N-are însă niciun dar. E același […]

În anul ce va veni, Sufletul să vă fie o poezie – Îmbrăcat în figuri de stil Și-n sentiment de bucurie!

Când n-am ojă pentru a-mi face unghiile, Mă port cu aroganță – Mângâi Toamna pe față Și tot m-aleg c-o nuanță Din toate cele cinci.

Fiindcă Toamna-i tristă și culorile ei tac, astăzi mi s-a năzărit schimbare de look să-i fac. * I-am prins frunzele în coc, ghindele agrafe sunt – de azi nu va mai umbla cu pletele tot în vânt.

Când viața grea îți pare, aruncă o privire spre cerul cela mare! Vei simți de îndată, plină de rugăciune, inima care-odată, de-atât’-amarăciune, uita să mai adune gânduri, emoții bune. * Nu-ți căuta liniștea-n om, te va speria zgomotul lui. Pune-ți toată apăsarea în grija cea a Domnului!

Mi-am luat toamna-n cap, vai, ce nebunie – și a mea pălărie scrie frunzezie. * Mi-am luat toamna la purtare – d’aia poezia mea-i nerușinată tare. * Am o toamnă pe inimă, dar să știi că nu doare – doar așa pot scrie, îmi pare, cugetări autumnale.

Ușa iubirii n-are lacăt – poți să intri s-o saluți în treacăt. Sau poți rămâne la ea și să vă aduceți, lângă voi, și un soare – martor să vă fie ori încuietoare.