Anu` trecut, am inclus în volumul „Nori și curcubeie. În al nouălea poem” poezia „Octombrie se roagă”. Azi, m-am gândit că ar fi bine ca toate lunile să-și plece genunchii și să se roage. Iată ce a ieșit! Însuși Gerar se roagă, mai crede în minuni. Prin fulgul ce se-așterne, el spune rugăciuni. * Și Făurar se roagă, mai crede în minuni. Prin perla cea […]
Poem arogant, Cu virgula pe-afară Și cratime multe, multe. Emoția, că-i vară, O simți așa-ntr-o doară. * Face figuri de stil – Și-a luat lumea în vers, Iar măsura-i inegală. Poem fără vreun stres, Pare un tip mai șters. * Adesea se evaporă, Că-i cam într-o metaforă.
O palmă de copil – în ea, o gărgăriță. Cu micile-i buline scrie-va dorințe. De-ndată va zbura din poiană să aducă un zâmbet angelic, vată pe băț și fluturi, creioane colorate, floricele-n păr și rochițe de păpușă – toate îți bat la ușă. De n-ai unde le pune, nu lăsa să se-adune, găsește-le un loc, căci c-un așa noroc cam des nu te-ntâlnești. O palmă […]
Cea mai lungă poezie scrisă de mine Este aceasta pe care acum o citești. O s-o continui în gând, căci îi e rușine – Catrene dezgolite n-ai voie să privești.
Câtă vreme a trecut chiar am uitat, nu mai știu, de când tocu’ n-a mai scris poeme în argintiu. * Schițează curcubeie și face pe nebunul, scrie în roș’ și verde – că-i vară, nu Crăciunul. * Și-a pus o pălărie, oh, nicidecum ghirlandă. E mov și stă a scrie în lanul de lavandă. * Scrisul e ilizibil, dar poți, la o adică, să simți […]
În ploile de teste, pixul cel cu roșu e inima ce bate. Cu fiece greșeală, de orișice natură, devine amurg de vară.
Ți-am invitat la dans lacrimile de pe chip – În pași de menuet, Cu mișcări grațioase, S-au transformat În ploaie de aur. Cu înfățișare de primăvară, Chiar soarele s-a-ndrăgostit de tine.
Poezia „Copilărie” face parte din volumul „Nori și curcubeie. În al nouălea poem” (2021). Mireasmă dulce, bucurie – Ești copil, Nimeni nu știe Că de fapt tu ești adult. Să nu spui la nimeni, bine? Că nimeni nu o să afle Cât ai adunat în spate. Dar eu zic să mai scădem, Că ai obosit, ce-i drept, Să cari cifre cu defect, […]
Aș fi plecat, aș mai fi venit – Pereche de-antonime. Pot să și tac, dar eu prefer să vorbesc Pentru a te acoperi pe tine, Că nu spui nimic Și totuși aud tot. Tu crezi că fugi, Dar mie mi se pare că stai pe loc.
Mă voi ierta vreodată Că mi-am pierdut cuvântul Pe străzi întunecate? Mă tot frământă gândul Că-n locul lui pune-vor Pietre, nu prețioase – Din pana mea de gâscă Ieși-vor slove roase. * Ei tot lovesc în mine Când lacrimile curg. Să scriu nu pot acuma, Cuvântul mi-e amurg.