June 12, 2022

Lanul de lavandă

By Cristina
Câtă vreme a trecut
chiar am uitat, nu mai știu,
de când tocu’ n-a mai scris
poeme în argintiu.
*
Schițează curcubeie
și face pe nebunul,
scrie în roș’ și verde
că-i vară, nu Crăciunul.
*
Și-a pus o pălărie,
oh, nicidecum ghirlandă.
E mov și stă a scrie
în lanul de lavandă.
*
Scrisul e ilizibil,
dar poți, la o adică,
să simți numai aroma –
versu-i de levănțică.