Category: pasiune pentru versuri

Bătut-am la a Poeziei poartă Și mi-a deschis o inimă de artă – „Nu stă nimeni aici”, îmi zise. „În fine, doar eu… și câteva vise”.  

Am trecut pe lângă un izvor Ce curgea din poezie. Văzându-mă istovit, M-a stropit cu apă vie. * Mi-am continuat drumul, iată, Prin pădurea verde încă. Când am dat s-abandonez, M-a făcut rapid de stâncă. * Am mai mers și, tot mergând așa, Vulpea în față mi-a sărit: „Nu te teme”, îmi zise, „Ți-am pus un zâmbet-Răsărit”. * Am întâlnit în a mea cale Omul […]

Glasul poeziei e-atât, atât de cald – mă cheamă în natură ochii iar să-mi scald în frumusețea ei. * „Mai vino la mine, doruri mă poartă, știi, schițează-le cu gust, în cuvinte aurii! Mai vii, te-aștept, mai vii?” * Deși pasul mi-e ușor, să nu deranjez, emoții se trezesc și-ncep iar să visez în plină zi. * Umblă îmbrăcată în veșmânt verde, în mâini ține […]

Cerul mi-a dăruit o stea să scriu cu ea, bună sau rea, singurătatea mea.   Mi-a-ntins și luna zicând întruna că aș putea acuma, făcând eu pe nebuna, să opresc timpul în loc.

Poezia m-a învățat umorul, m-a învățat și dorul, chiar și nebunia. A împărțit cu mine toată veselia. Tot de la ea, firește, știu când îți zâmbește dorința cea din piept. Și încă mai aștept să-mi explice acel joc la care nu mă pricep ioc. Cum îmi bate în loc de inimă îmi pare, căci zilele nu le mai simt amare.

Exact în inima ta m-am cuibărit – Aici am mai putut scrie Stihuri de mărgărit. Am schițat pe-acolo Și juma’ de răsărit. Reveni-voi. Credeai că am terminat de iubit? Mă-ntorc către soare-răsare, Jumătatea de măr c-un frumos colorit.

Apar și eu pe aici, aș vrea să nu te mire. Cuvântul mi-e pe deget, sunt și eu Poezie.