Te iubesc, dar nu ai de unde să știi, că n-am fost în stare să rostesc nici măcar două cuvinte – am apucat să zic doar „te iub-” și-am apăsat repede pe „-Esc”.
Păstrez în taină o bibliotecă – o inimă plină, dar nu de cărți. Și nimeni nu vine să-mprumute o lacrimă, o emoție, un abis, că nu-i, că nu-i un Paradis.
Nu vreau să fiu fericită, vreau să fiu însăși Fericirea din inima credinciosului ce se roagă; din ochii mamei care-și ține pruncul la piept; din gura flămândului când mușcă din pâine; din gura însetatului când bea un strop de apă; de pe chipul studentului când își vede examenul promovat; din urechile omului ce ascultă natura; din sufletul poetului ce-și aruncă suferința în cuvinte; din privirea […]
Eu n-am două inimi, nici una n-am măcar. Am o jumătate, cealaltă e un dar ce-aș vrea să ți-l ofer – ce-ai zice de ți-ar bate el?
Oh, nu vreau să scriu, sunt doar obligată. Am condeiul la tâmplă, hârtia cu o pată de cerneală.
Drag an, Eu nu țin minte Să fi fost tu un cuminte. Ai fost un nerușinat, În greutăți îmbrăcat, în tristeți, În lacrimi multe, iar de bucurii desculț. Și dorințe să-mplinești n-ai tu timp, copilărești – Nu te-ai mai maturizat. Crești, tot crești în deznădejdi… La Mulți Ani nu mai urăm, mai bine noi să strigăm – La Multă Fericire, La Mulți Oameni lângă tine, […]
Aceasta ne-a mai rămas – Nașterea lui Iisus Ca sfântă bucurie, În rest, toate s-au dus.
Sunt doar un vers lăsat să se usuce între filele unei cărți ponosite. Cine ar citi un dor nestins? Cine ar sublinia o simțire? Mai bine… Mi-e teamă să mă nasc a doua oară.
Sunt O minune, O mare lacrimă, O mică dorință, O metaforă, O mărgea, O muză, O melodie, O minciună, O micsandră vrăjită, O mângâiere, O mână, O mătase, O magie, O mireasmă, O mie de versuri căzute din cer. Sunt om.