Am obosit – drumul printre cuvinte e-atât de-anevoios… De multe ori, mă împiedic de-o emoție, de-un gând, de-un sentiment și… cad. Dar mă mai ridică vreo vocală drăguță. Cu toate consoanele m-am certat.
Scriu, pentru că mi-am făcut din cuvânt cel mai bun prieten. Nu sunt nici scriitor, nici poet. Sunt un OM căruia îi place să combine cuvinte. Cuvântul este de fapt haina cu care-mi place să-mi îmbrac simțirile. Nu căuta în scrierile mele cuvinte pline de fast, vei fi dezamăgit, vei exclama: „Ce mediocru!” Caută, în schimb, simplitatea, ceea ce scriu nu-i frumos împodobit. Cuvântul meu […]
Și-am învățat în viață S-apreciez tăcerea. Cei ce fac gălăgie Vor să se dea în stambă Și-ncep să-și obosească Propriile cuvinte – Învățare de minte.
Și zici să mai ajuți – Îți faci mai mare rău… Acela va-ncerca S-arunce-n drumul tău Un caracter murdar. Ai grijă pe ce calci! Piciorul tău curat, Oh, va avea gravat, Nu o mulțumire, Ci-o nemernicie.
Iubirea-i un cuvânt Prea greu de pronunțat. Nici sensul nu i-l știu – În DEX n-am căutat.
pe cerul tău, stelele încă luminează… nu ți-e rușine că pe-a mea, deși una singură aveam, ai stins-o? cuvinte brute, necernute, ai aruncat spre ea și-acum stau în întuneric. nu mă răzbun, aș fi putut și eu să le prind și să le sparg – fiecare ciob să-l iau și să-l lipesc pe coala mea – ce poezie se năștea… exact din lumina ta. ce […]
Punct. Terminasem de scris poezia. Am dat să plec, dar s-a desprins și mi-a sărit în față. Am crezut că vrea să mă îmbrățișeze, dar m-a mușcat.
Te iubesc, dar nu ai de unde să știi, că n-am fost în stare să rostesc nici măcar două cuvinte – am apucat să zic doar „te iub-” și-am apăsat repede pe „-Esc”.
Păstrez în taină o bibliotecă – o inimă plină, dar nu de cărți. Și nimeni nu vine să-mprumute o lacrimă, o emoție, un abis, că nu-i, că nu-i un Paradis.