Ar tăcea în fața ta Luna dacă te-ar vedea. Ar tăia și stea cu stea Să străluciți tu și ea. Ar tăifăsui planete – V-ar privi cu-atâta sete. Ar tăcăi doar comete În pieptu’ vost’ de poete, Ce-ascunde mii de secrete.
Și-am învățat în viață S-apreciez tăcerea. Cei ce fac gălăgie Vor să se dea în stambă Și-ncep să-și obosească Propriile cuvinte – Învățare de minte.
Și zici să mai ajuți – Îți faci mai mare rău… Acela va-ncerca S-arunce-n drumul tău Un caracter murdar. Ai grijă pe ce calci! Piciorul tău curat, Oh, va avea gravat, Nu o mulțumire, Ci-o nemernicie.
Mâna ce te-ajută De ce încerci s-o muști? Tu crezi că doar așa Bunețea o-mprumuți? Prin rana ce-o provoci, Nu-ți speli mârșăvia, Te-arunci într-un abis Iubind lăcomia… Mâna ce ajută, Chiar așa mușcată, Rămâne tot mână Și tot mai curată Decât acea gură Nu cască, ci spartă.
Iubirea-i un cuvânt Prea greu de pronunțat. Nici sensul nu i-l știu – În DEX n-am căutat.
La tine cum ninge, Cu boabe de rubin? Că-mi pari cam amețit Și cred că ninge vin.
Din Ofurile mele, Florile de câmp au răsărit – Sânzienele și margaretele Gonit-au regretele Și tu ai tresărit.