La tine cum ninge, Cu boabe de rubin? Că-mi pari cam amețit Și cred că ninge vin.
Din Ofurile mele, Florile de câmp au răsărit – Sânzienele și margaretele Gonit-au regretele Și tu ai tresărit.
Am împletit un fir de dor Cu unul de iubire – Privesc în gol, mă-ntreb de zor De ce-ai uitat de mine… Am scris un râu, și-un cer am scris, N-ai suferit de sete – Privind în Sus, nimic n-ai zis, Fugeai să nu te-mbete Atâția aștri ce-admirai… Te-ai ascuns, dar nu prea bine, Că tot te găsesc în mine Atârnat de un […]
Slavă Ție, Doamne, Și azi eu Îți aduc – Auzitu-m-ai Că-ncep să mă usuc De-atâta spaimă. În fiece seară, Lacrimilor grele Picuratu-le-ai Doar un strop de miere – Slavă Ție-Ți cânt. Ochii de la Tine Eu i-am mai luat, Tu știi – Dar strigatu-m-ai Să știu că ai să-mi vii: „Privește-mă pe Mine Când grijile-or veni!”.
De-o ramură de măslin Obrazul mi-am atins – Cuprinsu-m-a îndată Lumina ce-am aprins. Cerul l-am privit în ochi Și-am citit „credință”. Se preschimbă-ntr-un vers cald Întreaga-mi ființă. O ramură de măslin Pe-obraz m-a sărutat. Cei ce scriu nicicând nu mor, Atunci eu am aflat.
Minuni se-ntâmplă încă – Ești una dintre ele. Necazul se aruncă, Iubirea tot pe piele Uitată se arată. Las-o să-și odihnească Inima pe-al tău umăr – Temeri să nu-ncolțească, Emoții iar să număr. Respiră, hai respiră, Admiră un colț de cer, Răsari! Ori încetez să sper…
Poezie neagră, Cuvintele au adormit. Nimeni nu se-ntreabă De e un asfințit.