Cu un singur vers se face primăvară.
Când ploaia este sărut din călimară, Cu un singur vers se face primăvară.
Când ploaia este sărut din călimară, Cu un singur vers se face primăvară.
am plecat după soare de primăvară, poezia îmi ține tovărășie – al ei trup mlădiu l-am scos din călimară, iar pe întâiul vers poartă pălărie. * cu mâinile ei mici – două epitete, șterge de pe suflet cele mai mari pete. * cu ea la drum, nimeni nu moare de sete, căci poartă izvoare-n ale sale plete. * când plec, să mă însoțească poezia, curată […]
ce trist că tu arunci doar câte-o privire, în timp ce eu țin în mine atâta simțire. învață-mă tu, că ești profesor, ce să fac cu ea – cu inima, că ea se analizează doar împreună cu a ta. nu știu exact care-i substantivul, care-i prepoziția – poate jonglezi tu cumva.
Fii om-floare, fii om-zbor, fii cuvinte ce nu dor, fii cerul fără vreun nor! fii om-carte, fii om-șoapte! fii om-reverie, fii om-poezie, fii vântul cela ce frumos adie!
Am scris același răsărit, Dar cuvântul tău Eu nu-l prea înțeleg – Așa că a rămas cam necitit. De al meu ce zici, ți-a plăcut? E același „Ai grijă de tine” De când ne-am cunoscut.
întreabă și tu Primăvara asta, întreab-o tu, că-mi este jenă mie – întreab-o de ce serile îi sunt reci, de ce zâmbetul nu îi mai adie… * mai întreab-o de cânt, de fluturi, de flori, cu cine noaptea ea adoarme în gând, de ce în întuneric și în pustiu își îmbracă ades al ei trup plăpând. * acest poem în cinstea voastră închin, zic să […]
Scriind, omul își lasă sufletul la vedere și e ca și cum și-ar arăta trupul în goliciunea-i. Tocmai de aceea a apărut cititorul – pentru a-l îmbrăca sau măcar pentru a-l face să creadă că e acoperit.
Nu scriu cel mai frumos, Versu’ mi-e ades murdar, Plin de noroi – urât, Dar tu? Tu ce-ai făcut? Ai trecut cu vederea. * O slovă de mucegai Chiar de tu ai citi, Nu te-ai înjosi. Tu, cu a ta lectură, Ai transforma-o în pictură – În operă de artă. Citește și iartă! * Nu sunt eu scriitor, Ci un simplu doritor- Un îndrăgostit de […]
Nu-ți căuta liniștea-n om, Te va speria zgomotul lui. Am extras aceste versuri dintr-o poezie pe care am scris-o pe 27 octombrie 2022. Se numește „Cerul” și este o poezie optimist-creștină. Omul s-a obișnuit să alerge după oameni, crezând că ei sunt cei care îi vor oferi fericirea, ori atenția, ori liniștea pe care și-o dorește. Cât de naiv poate fi omul! Cum […]