January 11, 2017

Filele sufletului meu prins-au țurțuri

By Cristina
 
Filele sufletului meu prins-au țurțuri,
E atâta iarnă înăuntru-mi, tu știi?
Propria ființă suferă de-nghețuri,
E viscol violent, uitat-ai să mai vii…

Cu un sloi de cristal desenez un cald vers –
Pe inimă – să pot să mă-ncălzesc cu el,
Volum de poezii – voi scrie chiar din mers,
Realizat-am – din gheață – un fin penel.

Ia-mi sufletu-n palme, rogu-te, citește
Filă cu filă, căci îți sunt destinate…
Iubirea noastră nu mai știe a crește,
Dar aceste stihuri nu pot fi uitate.