Strigătul unui suflet

Nu mă privi, sunt deșert,

Ura nu mă îmbracă.

De frig încep să sufăr

Și tusea mă încearcă.

Nu simt nici fericire,

Nici gustul cel de bine.

Habar n-am de iubire,

Nu știu ce mă mai ține.

Și stinsu-mi-a lumina,

Norul gri mă atinge

Și-aștept o bucurie,

Dar peste mine ninge.

Mă-nțep în spinii fricii,

Nu am haină, sunt un chin.

Mă-ntreb adesea oare

De unde atrag venin…

Cum poți să trăiești așa,

Nu simți că-s o povară?

Atâta goliciune,

Iar sufletul îți zbiară.