Ce Toamnă puțină!

– Ce ne mai minte Toamna

Că ea e fericită,

Când frunza care-i cade

Plânge și-i neiubită

De lumea cea grăbită.

 

– Omul nu știe încă,

Secretu’ n-a aflat.

În frunza Toamnei găsești

Sărut mai colorat.

N-ai stat la sărutat!

Toamna mi-ai supărat…

 

Îmbracă-te îndată,

Timpul nu e pierdut,

Octombrie te-așteaptă

Să-i spui măcar „Salut”.

 

Chiar de nu o vei găsi,

Oh, nu-i cu supărare!

Spune o rugăciune

Și mergi pe-altă cărare.

Până când îți apare

Noiembrie în cale.

 

Drumul tu ține-l drept,

Și nu te mai opri,

Că nas în nas vei da

C-un Decembrie gri

Și uiți a mai simți.

 

– Ce Toamnă puțină!

Noi suntem de vină –

Că am uitat să fim,

Să râdem, să iubim.