„Fata care citea în metrou” de Christine Féret-Fleury (impresii de lectură)
„Fata care citea în metrou” , scrisă de Christine Féret-Fleury, este un roman obiectiv, scris la persoana a III-a. Avem în centru un personaj feminin, o fată timidă, curioasă, îndrăgostită de cărți. O avem pe Juliette, o tânără pariziană ce lucrează în domeniul imobiliarelor.
Cu o viață monotonă, lui Juliette îi face plăcere să vadă ce citesc cei din jurul ei, merge cu metroul în fiecare zi și este atentă la fiecare cititor în parte. Duce o viață simplă, se trezește în fiecare dimineață la 7:30, face duș, mănâncă patru biscotte cu brânză tartinabilă, bea un pahar de suc de mere, o ceașcă de ceai, apoi pleacă la muncă. La prânz, mănâncă uneori la un restaurant vietnamez, în rest, salata pregătită de seara. Seara, face curat, apoi ia cina uitându-se la televizor. Vineri seara merge la cinema, sâmbătă, la piscină, iar duminica ia prânzul la părinții ei. Câteodată, această rutină este tulburată de vreun barbat, dar nu pentru mult timp, întrucât băieții din viața ei „îi alunecau printre degete”.
Pe parcursul călătoriei cu metroul, Juliette întâlnește diverși cititori. O decizie însă îi schimbă viața plictisitoare. Ajunsă pe o stradă mohorâtă și pustie, fetei îi sare în ochi o poartă înaltă și ruginită, pe care o CARTE o ținea întredeschisă. Poarta aceasta mi-a amintit de poarta din „Sărmanul Dionis”. Cum îi plăcuse dintotdeauna să miroasă cărțile, aflăm că această carte enigmatică mirosea a stradă, a rugină, a fum, a găinaț, a pneuri arse și a mentă. Cartea, simbol al înțelepciunii, parcă ne anunță că tânăra va ajunge cărăuș, se va ține după oameni, își va da seama ce caracter are fiecare om, apoi îi va oferi o carte în funcție de nevoi.
Delicată și sensibilă, povestea îți face poftă să intri în peisajul unei cărți și să uiți a mai ieși de acolo. O carte finuță, caldă, care îți mângâie sufletul și te răcorește prin bogăția trimiterilor literare.
„Cărțile și oamenii au nevoie să călătorească”. Oamenii călătoresc pentru a-și găsi cartea scrisă exact pe sufletul lor. Cărțile călătoresc și ele în căutarea personajului principal. Noi, cititorii, suntem, de fapt, personajele centrale din cărțile pe care le citim. Fiecare om are o carte scrisă pentru el. Citești și îți dai seama că toată viața ta este scrisă acolo. În universul cărților, începem o nouă viață. „Anumite cărți sunt cai impetuoși, nestruniți, care te poartă într-un galop năvalnic, cu răsuflarea tăiată, abia ținându-te de coama lor. Altele, luntri ce plutesc liniștit pe lac într-o noapte cu lună plină. Iar altele, temnițe.” Aș spune că „Fata care citea în metrou” este ca o barcă ce plutește liniștită pe un lac.
Finalul este reprezentat de o listă cu alte recomandări literare. „Fata care citea în metrou” este o bibliotecă, un paradis, un univers magic. Intră în lumea ei și cel puțin un titlu întâlnit acolo îți va face cu ochiul.
„Fata care citea în metrou” este un cabinet magic, unde găsești cei mai credincioși prieteni.