„O vară fără bărbați”-impresii de lectură
„O vară fără bărbați”, scrisă de Siri Hustvedt, este un roman subiectiv, scris la persoana I, naratorul fiind și personaj al acțiunii.
Aș zice că este o nuvelă, nu un roman, căci avem un singur fir narativ, accentul cade pe personaj, pe Mia, care încearcă să se descopere pe sine, după ce în sufletul acesteia se prăbușește o lume.
Este o carte despre adulter, abandon, psihoze depresive temporare, căsnicie, familie, dar, mai ales, despre iubire și maturizare.
Incipitul este constituit de cuvântul „pauză”, care o face pe Mia să înnebunească și să aterizeze într-un spital. Soțul ei, Boris, „bărbatul-șobolan”, așa cum îl „alintă” Mia, o femeie inteligentă, profesor universitar, poetă ajunsă la vârsta de 55 de ani, îi spune, după 30 de ani de căsnicie, că are nevoie de o „pauză”. Pauza este o franțuzoaică cu părul șaten, lins, strălucitor, sâni impresionanți și o minte excepțională, mai tânără decât Mia cu 20 de ani. Cum spuneam, la o asemenea veste, în sufletul Miei se prăbușește o lume, fiind diagnosticată cu psihoză depresivă temporară.
Aceasta se hotărăște să-și petreacă vara „fără bărbați”, în orașul copilăriei, alături de mama ei, cele cinci Lebede, care mie mi-au amintit de bătrânele din casa cu molii (romanul „Cartea nunții”), și cele șapte fete pubere de la Clasa de poezie. Cifra 7 este considerată magică, un simbol al Divinității, având o puternică încărcătură spirituală.
Mi-a plăcut că cititorul este implicat în acțiune prin adresarea directă: „prieten drag”, „cititor devotat”. Pe parcursul lecturii, am simțit-o pe Mia, într-adevăr, foarte apropiată.
Personajul nostru folosește adesea ironia pentru a face haz de necaz și pentru a-și controla oarecum emoțiile. Are simțul umorului, însă, în spatele acestuia, se ascund dezamăgirile, tristețile, anxietățile. M-am amuzat, ce-i drept, citind: „ – Îl urăsc. Am primit un e-mail: <<Ce mai faci, Mia? Boris.>> Am vrut să-i răspund trimițându-i un scuipat mare”.
Pe Boris îl cunoaștem din mesajele pe care i le trimite soției sale. La început, ne face să-l urâm, însă, pe parcurs, dorindu-și să-și recucerească soția, parcă, parcă, am prins drag de el. Ambii par câteodată niște adolescenți. Mia, „abia o copilă”, Boris, tot așa. Lista făcută de el este fabuloasă: „1. O să verific în frigider cum stăm cu sucul și laptele și o să-mi amintesc să cumpăr dacă sunt pe terminate; 2. O să promit să citesc Middlemarch până la capăt; 3. N-o să te întrerup când scrii; 4. O să îți vorbesc mai mult; 5. O să învăț să gătesc și altceva în afară de ouă; 6. O să te iubesc. Boris.”
În ceea ce privește finalul, n-aș putea spune dacă este un final fericit sau nefericit. Mie mi se pare un final deschis, care ne-a cam lăsat în aer. Nu știm cum va fi de acum încolo relația celor doi. La „reunirea cuplului matur, Soarele și Luna”, a contribuit foarte mult fiica acestora, Daisy, care și-a jucat bine rolul. Să treci peste infidelitate este un act de mare curaj, Mia s-a dovedit a fi foarte curajoasă și bine coaptă. Numai un om incredibil de matur poate face asta.
A fost o lectură plăcută, surprinzătoare, dar parcă mult prea scurtă.