Îmbracă-te-n poezie cu parfum de reverie, pe buze – un epitet, în urechi, fără defect, metafore să îți prinzi și să vezi tu în oglinzi cum îți stă așa gătită – Gata să fii iar citită.
Și dacă ai plâns șiroaie Oare ce ai rezolvat, Ți-ai făcut din lacrimi oare Diamante, un palat? Ia-ți tristețea de pe față Și prefă-o în frumos, În iubirea cea măreață, În sărut maiestuos.
Vreau să scriem împreună cât mă privești cu uimire – să luăm luna de mână să ne-ofere nemurire. Vreau să scriem pe o frunză un catren sau poate două. Uite, eu o să-ți fiu muză, iar tu mie – viață nouă. Hai să scriem și iubirea, deși ea n-are cuvinte. Când ne pierdem iar cu firea, ne aduce iar aminte că iubirea doar se simte.