April 7, 2017

Părți de vorbire

By Cristina
 
Sursă foto – internet
 
 
Vreau Eu și Tu să devină Noi,
Să fim doar un singur Pronume –
Dansând cu viața chiar și prin ploi,
Noi doi uităm complet de lume.

 

Noi să-nsemne Îmbrățișare,
Să fim doar un singur Substantiv –
Trăind de-a pururi în visare,
Noi – două note pe portativ.

 

Noi – sinonimul lui A Iubi,
Un singur Verb știm a-l conjuga,
Suflet ce iubirea o sorbi
Cu lăcomie și de-a fuga.

 

Noi să se transforme în Frumos,
Adjectiv, căci arta o iubim,
Cântă-ne, Soare, un viers duios,
Noi vrem viața s-o sărbătorim.

 

Iubim să fim părți de vorbire,
Chiar să visăm fără oprire.