December 6, 2016
Mi-e dor, Cristina O.
Mi-e dor, mi-e dor de anii ce trecut-au iute!
Aș vrea să-ntorc timpul, dar nu pot – e un munte!
Mi-e dor, mi-e dor să fiu iar acasă – un copil,
Să-i zâmbesc, cu atâta drag, soarelui d‘April.
Mi-e dor, mi-e dor să stăm, cu toții, pe o bancă –
Să mâncăm semințe – ce amintiri mă-neacă!
Mi-e dor, mi-e dor să jucăm un joc ce l-am iubit –
„Este ora unu, Omu‘ Negru n-a sosit”!
Mi-e dor, mi-e dor de vremuri de demult apuse
Și de poezioare de mine compuse.
Mi-e dor, mi-e dor de desene – cele cu Cosette,
Mizerabilii – că nu le mai găsesc – regret !
Mi-e dor, mi-e dor să joc „Trecea un prinț călare”,
Să-ntrebăm în cor : „Și pe cine vrea el oare?”
Mi-e dor, mi-e dor să mai mănânc bomboane cip-cip
Și de păsărelele ce îmi cântau „cirip”.
Mi-e dor, mi-e dor de Pinocchio – o, ce-amintire!
„Mă duc la Geppetto” – cântam noi în neștire.
Mi-e dor, mi-e dor de poveștile dintr-o carte
Pe care le citeam în fiecare noapte.
Mi-e dor, mi-e dor să stau în pat și să lenevesc.
Mă încearcă emoții ce-n ochi greu le privesc.
Mi-e dor, mi-e dor de ghiozdanul purtat în spate,
De desertul copilăriei – griș cu lapte.
Mi-e dor, mi-e dor de acel univers bun, candid
Toate aceste doruri le-am scris pe-un mare zid.
Mi-e dor, mi-e dor de fața blocului – mai încap
Și pungile cu apă aruncate în cap?
Mi-e dor, mi-e dor și mă amuz când îmi amintesc
De-a mea copilărie, o, e ceva ceresc!
Mi-e dor, mi-e dor de tot ce mergea ca pe roate –
De copilăria ce-am lăsat-o în spate.