December 3, 2016

Metamorfoză

By Cristina
Permisu-mi-am, în nebunia mea, să te transform într-un trandafir,
Îmi doream să te iubesc – cu-atâta sete  parfumul să ți-l inspir.
M-am repezit să te ating – fără milă – ai tăi spini m-au înțepat
Dăruindu-mi o piatră de rubin, atunci când nici nu m-am așteptat.

Permisu-mi-am, de această dată, într-un fluturaș să te prefac,
Să fii motivul fericirii mele, să mă îndrumi în tot ce fac,
Dar când te-am rugat să mă-nveți al tău dans aerian, ți-ai luat zborul.
Profitat-ai că ai aripi, lăsatu-mi-ai sufletul doar cu dorul.

Permisu-mi-am să te schimb, așa naiv, în ploaie caldă de vară,
Să-mi reciți poezii, să-mi picuri miere în cafeaua-mi cea amară,
Dar când totul părea a merge ca pe roate – privitu-m-ai uimit,
Nu ai schițat nicio vorbă, din a mă dezmierda – subit te-ai oprit.

Încetat-am să te mai schimb vreodată, te-am acceptat așa cum ești,
Un om, nimic mai mult, că doar și defectele sunt omenești – firești.
Plecat-am – împreună – în căutarea timpului ce l-am pierdut,
Ne-am suit pe-o bicicletă și – când în sfârșit l-am găsit – am căzut.