January 13, 2016
Meniu literar
Meniu literar
Cristina O.
La micul dejun – o poezie savurez,
La prânz – cu o piesă de teatru mă delectez,
La cină – un roman de iubire degustăm în doi,
Lectura este mâncarea ce ne satură pe noi.
Cartea este apa pe care-o beau cu sete
Într-o zi caniculară de vară.
Cu ea pot să discut deschis, ca între fete,
Când am chef de vorbă în ceas de seară.
Este chiar și un desert foarte gustos,
Mă ajută când am glicemia prea scăzută,
Este un dulce atât de siropos,
Încât crește inteligența sută la sută.