March 26, 2015
Acarianul
S-a așezat pe-un fir de praf
Și m-a privit înduioșat.
În aer se plimba domol
Și m-a-ntrebat încetișor:
„Ascunzi ceva sau mi se pare?
Privind la tine, eu mi-am spus:
O durere-n suflet ea are,
Fericirea să fi apus?”.
Mirată de întrebare,
I-am răspuns că n-am nimic,
Însă el n-a dat crezare
Unui glas înmărmurit.
Era un mic acarian
Ce stătea ca pe-o dormeză,
În timp ce prafu` îl admiram,
L-auzii vorbind chineză.
Nu știam că-n scama mică
Trăiește un suflețel
Și vede tot ce se-ntămplă
Și-și notează-n carnețel.
Această poezie a luat naștere într-o seară când tocmai mă pusesem să dorm. Mi-am aprins lanterna de la telefon și am observat câteva firicele de praf care pluteau în aer. Atunci m-a lovit inspirația.
Frumoasa poezia. Imi aduce aminte de copilarie 🙂
Mulțumesc! 😀
Frumoasa poezia!! Felicitari Cristina!!! :-*
Mulțumesc! Mă bucur că vă place! :*