March 26, 2015

Acarianul

By Cristina
S-a așezat pe-un fir de praf
Și m-a privit înduioșat.
În aer se plimba domol
Și m-a-ntrebat încetișor:

 

„Ascunzi ceva sau mi se pare?
Privind la tine, eu mi-am spus:
O durere-n suflet ea are,
 Fericirea să fi apus?”.

 

Mirată de întrebare,
I-am răspuns că n-am nimic,
Însă el n-a dat crezare
Unui glas înmărmurit.

 

Era un mic acarian
Ce stătea ca pe-o dormeză,
În timp ce prafu` îl admiram,
L-auzii vorbind chineză.

 

Nu știam că-n scama mică
Trăiește un suflețel
Și vede tot ce se-ntămplă

Și-și notează-n carnețel.

    Această poezie a luat naștere într-o seară când tocmai mă pusesem să dorm. Mi-am aprins lanterna de la telefon și am observat câteva firicele de praf care pluteau în aer. Atunci m-a lovit inspirația.