„Într-o seară de la începutul lui martie”

imagine generată cu AI

„Afară era primăvară timpurie și zăpezile se topiseră inundând totul. Vrăbiile se lăsau în bandă să culeagă ceea ce găseau după moină.  Un fior de energie trecea prin trupul lui Felix. Într-o seară de la începutul lui martie, Felix stătu până târziu, citind. Auzea alături pași în odaie, zgomot de lucruri mișcate. Apoi totul se potoli și i se păru chiar că ghicește stingerea lămpii. Târziu de tot, spre miezul nopții, auzi o scârțâitură a ușii de alături, pași ușori de picioare goale care merseră până în dreptul ușii lui.

— Felix, se auzi glasul șoptit al Otiliei, tu dormi?

— Nu!

[…]

— Dragă Felix, m-am gândit foarte bine, bine de tot. În interesul meu și al tău, acum nu ne putem căsători.

[…]

— Nu ne putem căsători acum, am zis, dar mai pe urmă, da. Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine. Putem fi bărbat și soție și fără binecuvântarea lui popa Țuică.

[…]

— Știi ce? Vreau cel puțin, dacă tu ești atât de leal, să dorm noaptea asta la tine. Să văd cum e în patul unui băiat.

Se aruncă în patul lui Felix, […], și tânărul o înveli bine și apoi merse el însuși și se-ntinse pe o canapea mică, lângă sobă.

[…]

Dimineața, Felix se sculă sprinten și privi spre pat. Plapuma forma un cuib gol.

[…]

— Unde e domnișoara Otilia?

—  Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantane cu tot.

[…]

Peste două săptămâni primi o carte poștală ilustrată cu aceste rânduri:

<<Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.   

Otilia>>”

         (fragment din „Enigma Otiliei” de George Călinescu)