Poveste

   Tânărul Făurar, întocmai ca un gentleman, îi cedă locul preafrumoasei Primăveri.

   Cu un zâmbet timid, fata acceptă și se apropie să-i ofere, în semn de mulțumire, un pupic pe obraz. Îmbătat de parfumul ce-l emana tânăra, Făurar se îndrăgosti pe loc, și, transformându-se într-un ghiocel, o întrebă:

   — Mă poți prinde ca pe-un mărțișor în piept?

   — Singurul mărțișor pe care-l port este rugăciunea, îi răspunse Primăvara, plecându-și genunchii, împreunându-și palmele și ridicând ochii spre cer.

   Făurar îi imită gestul, câștigându-i pentru totdeauna inima.

   — Cred că ghiocelul vine să întregească această rugă, zise, cuprinsă de emoție, copila, având bine întipărite în suflet cuvintele „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

   — Dar șnurul, cu el cum rămâne?

   — Noi împreună reprezentăm șnurul, mereu îmbrățișați.