February 26, 2017
Constatare
Ne pierdem printre munții de greutăți, totu-i prea întunecat,
În loc să ne bucurăm de verdele zilelor, gândim prea mult,
În imensitatea asta, suntem atât de mici, nu-i un păcat
Să ne afundăm în râuri de lacrimi? Răspunde-mi, eu te ascult!
Căutăm fericirea prin locuri prea îndepărtate, e trist…
De ce ne legăm la ochi, ne ascundem în vizibilul nimic?
Ridică-te din propriile-ți greșeli și frici, trezirea, insist!
Când vezi că ți-a obosit viața, ia-o-n cârcă, nu e inamic…
Luptăm încontinuu, suntem într-un război, dar cu noi înșine,
Avem impresia că cei de lângă noi sunt mult mai fericiți,
Râvnim la falsa viață perfectă a celuilalt, ce rușine…
Rămânem doar niște oameni mici – prin lumea obscură – rătăciți…
Când tu îți doreai taman trandafirul acela îndepărtat,
Al tău, cel din glastră, era mult mai frumos, dar puțin însetat…