January 28, 2017
Douăzeci și opt
Douăzeci și opt nu-i numai un număr, e însăși viața,
Zburat-au anii, căci au aripi – nu le place să stea-n loc,
Ceva ce nu am pierdut, îți spun, este însăși speranța –
Cică moare ultima, dar eu cred că nu moare deloc.
Douăzeci și opt nu-i numai un număr, e poezie
Cu versuri dulci ca mierea, cu iz de măr și scorțișoară,
E însăși prăjitura ce se numește Fantezie
Și floarea ce ne îmbată cu parfum de tămâioară.
Douăzeci și opt nu-i numai un număr, e chiar iubire,
E o inimă ce-și dorește un zâmbet să aducă,
Să facă doar bine, să vadă pe chipuri fericire,
Să rămână Omul care doar cu bunătate-aruncă.
Douăzeci și opt nu-i numai un număr, ci ani de trăiri,
Sentimente desenate pe un cer senin, albastru.
Nimic nu e ușor… când simți că abia mai poți să respiri,
Ridică mâna spre Rai și prinde de mână un astru!
E încă iarnă, douăzeci și opt, scriu câteva versuri,
A douăzeci și opta poezie din acest mic tom,
Literele aleargă, se nasc cuvintele cu sensuri,
La cei douăzeci și opt nu mă simt decât un simplu Om.
Chiar mă simt ca la optsprezece, dar adunați cu zece,
Mai bătrână cu un an și, uite, El – Timpul – petrece…