Pomul livresc din căsuța de bezea

Demult, într-un sat extrem de dulce, ce avea doar căsuțe de bezea, trăia o fetiță de 7 ani, căreia îi plăcea mult să citească. Din păcate, părinții ei nu aveau suficienți bani, încât să-i cumpere cărțile mult dorite și, mai mult decât atât, în sătuc nu exista nicio bibliotecă.

În fiecare seară, adormea cu lacrimi în ochi și întotdeauna cădea în genunchi, își apropia mânuțele și se ruga lui Dumnezeu ca un copac să se transforme într-o bibliotecă micuță ori măcar într-o cărticică.

Avea impresia că rugăciunile ei nu ajung până Sus la Dumnezeu, dar iată că într-o dimineață de primăvară, în apropierea Paștilor, îi bate la ușă un pom în floare. Părea a fi un măr. O întreabă dacă vrea să-l asculte, însă fetița nu-i răspunde,  întrucât nu-i venea să creadă că un pom fructifer poate vorbi.

—Pot intra? o întreabă mărul.

— Atâta vreme cât poți vorbi, cred că poți și intra, desigur.

Dă să intre pe ușă, însă părul bogat în flori îi dă bătăi de cap. Într-un final, reușește să pășească în căsuța dulce, spre uimirea tuturor celor prezenți în casă.

—Am auzit că m-ați chemat, am venit cât de repede am putut, zise pomul bogat. Priviți cât de încărcat sunt, drumul a fost extrem de anevoios…

—Dar cine te-a chemat? îndrăznește fetița să-l întrebe.

—Un glas cald și trist.

Nu înțelegea nimic.

—Te pot ajuta cu ceva?

—Puțină apă, te rog!

Fetița aleargă către bucătărie și vine repede înapoi cu apă proaspătă.

—Știu că vă este greu să mă înțelegeți și încă vă uitați la mine sceptici. Sunt trist, băiețelul care    m-a plantat în curtea casei lui s-a mutat, iar eu îi duc dorul. Era singurul care mă asculta și mă făcea fericit. Am decis să plec cât mai departe, să uit de toată suferința. Pe drum, un glas m-a condus până aici. Primiți-mă în căminul vostru prietenos și dulce precum zahărul și vă voi fi recunoscător.

—Dar nu avem un pat atât de mare, ce facem? întreabă copila ușor dezamăgită că nu are toate condițiile pentru a-l primi pe măr în micul ei cămin.

—Oh, nu-ți face griji, mititico, eu nu dorm ca voi, eu dorm în picioare.

Bucuroasă, fetița încearcă să-l îmbrățișeze și simte cum toate florile roz închis, cu aroma lor plăcută, parcă îi recită poezii.

Cu o privire luminoasă, de această dată, se așază în genunchi, lângă pătuțul ei, și, surprinzător,    nu-I mai amintește lui Dumnezeu de cărți, ci doar îi mulțumește pentru noul său prieten. Simte că acesta ar putea să-i umple golul lăsat de cărți. Adoarme zâmbind, iar dimineața o găsește cu aceeași fericire pe chip. Parcă soarele îi făcuse bezele.

Când ajunge în camera de oaspeți, observă ceva ireal. Florile de măr se transformaseră în cărți. Fata se simte ca pe un tărâm de basm și crede că visează. Pomul fructifer era acum un pom livresc, un pom literar, o bibliotecă. Biblioteca mult visată.

—Cum este posibil așa ceva? întreabă micuța, neîncăpându-și în piele de veselie.

Pomul nu îi mai răspunde, acum nu mai poate vorbi. De acum încolo, cei doi prieteni vor comunica doar prin intermediul cărților. De câte ori va lectura o carte, fetița va simți că mărul îi va da cele mai bune povețe și o va ajuta să devină un OM. Cu un așa prieten și aflată într-un Paradis, micuța iubitoare de lectură nu poate să se dezvolte decât în cel mai armonios mod. Cel mai arzător vis i s-a îndeplinit. Fetița are o bibliotecă a ei, și nu una obișnuită, ci una aparte, cu cele mai frumoase cărți, volume cu aromă de flori de măr.

Aleargă să-și ia repede din pom o carte și se așază pe covor gata s-o devoreze. Alege „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. La fiecare fragmențel citit, îi trimite bezele bibliotecii ei în formă de copac, iar aceasta parcă-i zâmbește prin titlurile ce-o compun.

—Următoarea va fi „Dumbrava minunată”, strigă ea tare, cu inima plină de fericire.

Pleacă în cea mai frumoasă aventură și abia de acum simte că trăiește cu adevărat.

Când crezi că Dumnezeu nu-ți ascultă rugăciunile, gândește-te că de la noi la El este o distanță mare, iar tot ceea ce vine de acolo, din Cer, are nevoie de timp.